Exclusiv ”Portița” prin care Răzvan Burleanu poate rămâne președintele FRF, chiar dacă Statutul îi permite doar trei mandate
articol scris de Digi Sport21.04.2023, 10:01
Răzvan Burleanu (38 de ani) a început anul trecut al treilea mandat de președinte al Federației Române de Fotbal.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Teoretic, Răzvan Burleanu nu are posibilitatea de a candida și la următoarele alegeri. Statutul FRF le permite președinților cel mult trei mandate, însă există o ”portiță” prin care Răzvan Burleanu poate rămâne la conducerea Federației încă patru ani, începând din 2026.
Răzvan Burleanu nu știe dacă va candida la alegerile FRF din 2026
Concret, Statutul s-a modificat pe durata primului mandat al lui Răzvan Burleanu, astfel că cel din perioada 2014 - 2018 nu s-ar lua în calcul și actualul președinte ar putea candida și la alegerile din 2026.
Prezent în studioul Fotbal Club, Răzvan Burleanu a anunțat că nu știe dacă va candida și la următoarele alegeri, dar a transmis că mulți dintre votanți i-au cerut să rămână.
”Nu am luat o decizie, dacă voi mai candida sau nu. Tehnic, există o posibilitate, a fost folosită de Liga Profesionistă de Fotbal. Dacă Statutul s-a modificat după începerea mandatului, practic nu s-a luat în calcul primul mandat. Foarte mulți membri mi-au solicitat acest lucru (n.r. să continue). Nu am luat o decizie.
Dacă e să dăm timpul în urmă, în 2014, misiunea mea și a colegilor mei a fost să câștigăm alegerile pentru a participa la reforma fotbalului românesc. În 2018, misiunea a fost să apărăm ce am început să construim, iar acum, după tot sprijinul pe care l-am primit de la cluburi și asociații, sunt în slujba lor”, a declarat Răzvan Burleanu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Ce salariu are Răzvan Burleanu la FRF
Răzvan Burleanu a anunțat că are un salariu lunar de la FRF de aproximativ 5.000 de euro.
”Aproximativ 5.000 de euro. Încă nu l-am publicat, dar o voi face. Întotdeauna când am fost întrebat, am răspuns”, a spus Răzvan Burleanu.
Președintele FRF a dezvăluit și ce diurnă are la deplasări.
”Diurna este aceeași pe care a avut-o și fostul președinte, 250 de euro”, a anunțat Răzvan Burleanu.
Etichete: frf , presedinte frf , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...