Foto ”O stradă îi va purta numele!”. Ilie Balaci, omagiat în Oltenia. Filmul evenimentelor unor zile dureroase
22.10.2018, 23:59Oltenii își respectă legendele, iar Primăria municipiului Craiova a luat decizia ca în memoria lui Ilie Balaci, o stradă importantă să poarte numele fostului mare fotbalist. Mai mult, anual, o gală ”Ilie Balaci” va premia cei mai buni juniori de fotbal. De notat e și faptul că, în 2002, ”Minunea Blondă” devenise cetățean de onoare al municipiului Craiova.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Ilie Balaci a fost un adevărat ambasador al Craiovei, iar Primăria Craiova îi va cinsti memoria astfel încât marele jucător să rămână pentru totdeauna aproape de sufletele noastre. Executivul Primăriei va propune Consiliului Local, în perioada imediat următoare, instituirea unei gale anuale pentru premierea celor mai buni juniori de fotbal, aşa cum şi-a dorit, de-altfel, şi marele jucător. Prima ediţie a acestei gale va fi la sfârşitul acestui an şi îi va purta numele. De asemenea, la o viitoare şedinţă a Consiliului Local, vom propune ca o stradă importantă din municipiul Craiova să primească numele Ilie Balaci", a transmis primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu.
Trupul neînsuflețit al lui Ilie Balaci a fost dus la stadionul Ion Oblemenco. Mai mulți oameni de fotbal, printre care și Victor Pițurcă, Dani Coman, Devis Mangia sau Marcel Popescu, i-au adus un ultim omagiu.
Galerie Foto
Craiova este în doliu după ce Ilie Balaci a trecut în neființă. Bucuria de după meciul cu FCSB, scor 2-1, a fost depășită cu aceeași viteză cu care ”Minunea Blondă” a părăsit această lume, duminică dimineață. Oltenii sunt extrem de afectați de această pierdere, astfel că își petrec acum mult timp alături de trupul neînsuflețit al fostului mare fotbalist. Luni, peste 200 de oameni au ținut să fie prezenți la Biserica ”Sf. Ilie” din Craiova, când a fost adus sicriul.
Familia Balaci a ținut să ofere mass-media programul întregii procesiuni funerale, tocmai pentru ca toți cei care vor dori să-și ia adio de la idolul lor să o poată face fie pe parcursul acestei zile, fie mâine, când este programată și înmormântarea.
Galerie Foto
Programul, înainte de înmormântarea lui Ilie Balaci
Luni, 22.10.2018
13:00 – depunerea trupului neînsuflețit la Biserica ”Sf. Ilie”
17:00 – plecare spre Stadionul ”Ion Oblemenco”
17:30 – depunerea siciriului la Stadionul ”Ion Oblemenco”
18:00 – slujbă oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei.
Marți, 23.10.2018
09:00 – Depunerea trupului neînsuflețit pe gazonul Stadionului ”Ion Oblemenco”
11:30 – Slujbă In Memoriam oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei, chiar pe gazon
12:15 – Plecare spre Biserica ”Sf. Ilie”
13:00 – Sosire Biserica Sf. Ilie – Slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei
14:00 – Plecare spre Cimitirul Sineasca. Cortegiul funerar se va deplasa pe traseul: Biserica Sf. Ilie – Primăria Municipiului Craiova – Universitatea din Craiova – Calea București – Pasajul Suprateran – Str. Amaradia – Str. George Enescu – Cimitirul Sineasca.
Infarctul miocardic este cauza morţii lui Ilie Balaci. Simptomele duceau către acest diagnostic
La puţin timp după ce Ilie Balaci a murit, duminică dimineaţă, s-a spus că un accident vascular cerebral (AVC) i-ar fi provocat stopul cardio-respirator. De fapt, a fost vorba despre un infarct miocardic.Rezultatele oficiale ale autopsiei încă nu au fost date, însă jurnaliştii din Craiova au aflat că aceasta este cauza decesului la doar 62 de ani a marelui fost fotbalist.
Etichete: fcsb , a murit ilie balaci , inmormantare ilie balaci , craiova fcsb 2-1 video , unde va fi inmormantat ilie balaci , funeralii ilie balaci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...