”A dat cu piciorul” averii de 500.000.000 € și a plecat de la conacul familiei pentru a se muta cu prietena într-un apartament
articol scris de Digi Sport08.01.2024, 22:27
Romeo Beckham (21 de ani), unul dintre cei 4 copii ai lui David Beckham (48 de ani), fotbalist la Brentford B, a luat recent o decizie care a iscat foarte multe comentarii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Romeo Beckham și Mia Regan s-au mutat împreună într-un apartament
Galerie Foto
Deși provine dintr-o familie care are o avere de aproximativ 500 milioane de euro, Romeo a preferat să lase luxul deoparte și să se mute într-un apartament împreună cu iubita sa, Mia Regan.
Mișcarea îndrăzneață a lui Romeo, de a pleca din luxosul conac din Londra, care aparține familiei Beckham, în care a locuit până acum, pentru a coabita cu Mia, marchează un nou capitol din viața sa.
Potrivit celor de la Daily Mail, preluați de Marca, cuplul a decis să lase confortul conacului în valoare de 36 de milioane de euro pentru a începe o viață nouă într-un apartament. Englezii susțin că decizia celor doi reprezintă un pas important legat de viitorul lor, dar și că este o măsură de a sta cât mai departe de ochii publicului.
Mia și Romeo au și marcat momentul printr-o postare pe Tik-Tok. ”Roomies și eu”, este titlul sub care apare acest clip, care-i arată pe cei doi entuziasmați.
@reganmia Roomies and i
♬ I WANT SOMETHING THAT I WANT - sturniolo (taylor’s version)
Romeo le calcă astfel pe urme fraților săi, Brooklyn (24 de ani) și Cruz (18 ani), care s-au mutat în Los Angeles și au luat-o pe cont propriu. Astfel, alături de Victoria și de David Beckham a mai rămas Harper, în vârstă de 12 ani.
Victoria Beckham: ”David ar divorța dacă ar vedea”. S-a aflat ”secretul” pe care îl ține de 26 de ani
Victoria (49 de ani) și David Beckham (48 de ani) sunt împreună din 1997, iar doi ani mai târziu s-au căsătorit.
Deși formează un cuplu de 26 de ani, Victoria a reușit să păstreze un ”secret”.
Galerie Foto
Victoria Beckham susține că soțul său nu a văzut-o niciodată cu sprâncenele naturale, fără machiaj.
”Soțul meu nu m-a văzut niciodată cu sprâncenele mele. Sinceră să fiu, David ar divorța dacă m-ar vedea, sigur ar face-o”, a spus Victoria Beckham, pentru Allure.
Victoria și David Beckham au împreună patru copii, Brookly, Romeo, Cruz și Harper.
La două săptămâni de când gestul său a stârnit o ”avalanșă” de reacții, Victoria Beckham a venit cu explicații
Victoria Beckham a surprins la jumătatea lunii septembrie a anului trecut, când a apărut fără două tatuaje, ambele dedicate partenerului său.
Concret, fosta cântăreață și-a șters tatuajele cu inițialele numele soțului său, ”D.B.”, și cu data, în cifre romane, în care și-a reînnoit jurămintele cu David Beckham, 8 mai 2006.
Galerie Foto
Gestul Victoriei Beckham a fost comentat de foarte multe voci, unele care susțineau chiar că tatuajele ar fi fost șterse din cauza unor presupuse probleme în relația cu David.
Nimic mai neadevărat, totuși, pentru că, la două săptămâni distanță, Victoria Beckham a explicat că și-a șters cele două tatuaje doar din motive care țin de estetică.
”Cele două tatuaje au fost făcute acum ceva vreme și nu erau cele mai delicate.
Liniile erau groase, pur și simplu nu erau frumoase, nu arătau bine. Nu e nimic mai mai mult de atât”, a spus Victoria Beckham, citată de As.com.
David Beckham a ”trollat-o” pe Victoria pe iaht și momentul s-a viralizat
În vacanță din vară, Victoria Beckham nu a uitat de antrenamente, astfel că a început să facă o serie de exerciții chiar pe iaht, spre amuzamentul soțului său.
Fostul fotbalist a filmat și publicat momentul în care se relaxa și Victoria trecea prin spatele său în fandare, care poate fi văzut în galeria foto de mai jos, iar postarea s-a bucurat de un succes imens pe rețelele sociale.
Galerie Foto
Etichete: david beckham , romeo beckham , mia reagan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...