(P) Revine acțiunea în Champions League și Europa League
articol scris de Digi Sport26.11.2024, 15:05
Pauza competițională s-a încheiat, iar fotbaliștii au revenit la echipele de club, acolo unde se pregătesc de o nouă săptămână plină de acțiune. În perioada 26-28 noiembrie se va desfășura următoarea etapă în cele mai importante competiții continentale din Europa: UEFA Champions League și Europa League.
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Suporterii așteaptă spectacol pe Allianz Arena
Una din partidele care promit spectacol în runda a 5-a de UEFA Champions League este programată marți, 26 noiembrie. De la ora 22:00, PSG încearcă să le țină piept bavarezilor de la Bayern Munchen – chiar pe Allianz Arena.
Cele două formații nu se află într-o postură plăcută după primele 4 runde, ocupând locurile 17 respectiv 25. Parizienii sunt în prezent chiar și în afara pozițiilor de baraj.
După eșecul de pe Camp Nou cu scorul de 4-1, Bayern a avut o replică pe teren propriu și s-a impus cu scorul de 1-0, în compania celor de la Benfica. Oaspeții în schimb au cedat runda precedentă pe Parc des Princes, 1-2 cu Atletico Madrid.
Parizienii pornesc la Munchen cu șansa a doua, având o cotă la pariuri de 5.10. Gazdele în schimb au primit o cotă de 1.60.
Liverpool, în căutarea revanșei cu Real Madrid, pe Anfield
Miercuri, 27 noiembrie 2024, de la ora 22:00, Liverpool o va găzdui pe Real Madrid – pe Anfield. Ultima vizită a madrilenilor pe acest teren a adus un rezultat negativ pentru cormorani, care pierdeau în februarie 2023 cu scorul de 2-5, în manșa tur a optimilor de finală.
Acum însă, Real Madrid sosește în Anglia într-un moment dificil. Elevii lui Carlo Ancelotti au suferit două înfrângeri în Champions League, 1-0 la Lille și 1-3 pe Santiago Bernabeu, contra celor de la AC Milan. Tot acasă au fost învinși Vini & co. de către Barcelona – cu scorul de 0-4.
Pe lângă forma sportivă modestă, Real Madrid are mari probleme de efectiv. Dani Carvajal și Eder Militao vor rata întregul sezon, în timp ce David Alaba, Lucas Vazquez, Rodrygo și Tchouameni se află încă în procesul de recuperare. Belgianul Thibaut Courtois a acuzat și el unele probleme în ultima lună.
Liverpool, în schimb, este liderul din Champions League, după 4 etape. Elevii lui Arne Slot au 4 victorii din 4 posibile, 12 goluri înscrise și unul singur încasat. Gazdele au primit o cotă 2 la pariuri sportive pentru a se impune miercuri.
FCSB, tot mai aproape de primăvara europeană
FCSB continuă să viseze la primăvara europeană, iar meciul cu Olympiakos programat joi, 28 noiembrie 2024, este unul foarte important. Echipa lui Charalambous îi va găzdui pe eleni în runda a 5-a de Europa League, în fața propriilor suporteri. O victorie a gazdelor le poate aduce pariorilor de 3 ori suma mizată, în timp ce succesul oaspeților este cotat cu 2.30.
După primele 4 etape, FCSB ocupă locul 8 – care duce direct în optimile Europa League. Olympiakos în schimb este pe poziția a 11-a, cu 7 puncte.
Bucureștenii au strălucit în cele 2 meciuri disputate pe teren propriu în această competiție. Mai întâi, Bîrligea & co. au făcut scor cu RFS – pe care au învins-o cu scorul de 4-1. Apoi, pe 7 noiembrie, FCSB a dispus de Midtjylland cu scorul de 2-0. Sparta Praga este singura ce s-a impus în fieful FCSB-ului în meciurile europene din acest sezon, Olaru & co. reușind să treacă de Virtus & LASK în preliminarii.
Olympiakos, în cele două deplasări din Europa League, a reușit să adune doar 3 puncte. Elenii au fost învinși în luna septembrie de către Lyon cu scorul de 2-0, iar apoi au trecut la limită de suedezii de la Malmo, scor 1-0.
Etichete: liverpool real madrid , bayern psg , advertorial unibet , fcsb olympiacos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...