Oleksandr Usyk, detalii dramatice despre războiul din Ucraina: "Vecinii mei au fost târâți afară din casă"
articol scris de Digi Sport03.04.2022, 17:45
Oleksandr Usyk este unul dintre sportivii ucraineni care au luptat alături de soldați în războiul cu Rusia, însă după o lună, campionul mondial la categoria grea a plecat din țară pentru a-și pregăti meciul-revanșă cu Anthony Joshua.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Oleksandr Usyk, detalii dramatice despre războiul din Ucraina
Usyk a fost martorul unor imagini de coșmar pe front și a dezvăluit că atacatorii i-au bombardat casa.
"Știu că au tras în casa noastră, au dărâmat poarta și i-au târât afară pe niște vecini. Dar în momentul ăsta, nu știu cum arată, nu putem lua legătura cu nimeni.
E groaznic atunci când semenii tăi fug să se ascundă în subsol la fiecare rafală", a spus Usyk.
Locuința lui Oleksandr Usyk și a soției sale, Ekaterina, a fost ocupată de soldații ruși la finalul lunii martie, imediat după ce cei doi au părăsit Ucraina pentru ca pugilistul să se pregătească pentru meciul împotriva britanicului Anthony Joshua.
Mesajul lui Oleksandr Usyk pentru ucraineni
La câteva zile după ce a părăsit Ucraina, Oleksandr Usyk și-a îndemnat compatrioții să nu mai creadă tot ce se transmite la televizor, mai ales în această perioadă în care ”fake news-urile” au ”explodat”.
În schimb, pugilistul le-a recomandat să se informeze despre război de la surse credibile, așa cum o face el.
- Usyk (35 de ani) deține toate cele patru centuri mondiale la categoria grea: WBO, WBC, WBA și IBF.
Etichete: razboi ucraina , oleksandr usyk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...