O nouă pată pentru FIFA? Numele lui Giani Infantino apare în Panama Papers
05.04.2016, 22:38Giani Infantino ar fi încheiat în perioada 2006-2007 contracte de publicitate în numele FIFA prin intermediul unor off-shore-uri, se arată într-un material realizat de Suddeutsche Zeitung, cotidianul german care a dezvăluit pentru prima oară lista oamenilor puternici din lume care au apelat la astfel de subterfugii pentru a dribla fiscul.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pe 26 februarie, în discursul de după alegerile FIFA, când a fost numit în funcţia de preşedinte al forului fotbalistic suprem, Infantino vorbea despre obiectivul său primordial: schimbarea imaginii FIFA, după scandalurile în care aceasta a fost implicată din cauza lui Blatter şi Platini.
La mai puţin de două luni distanţă, imaginea şefului forului are de suferit, după ce presa germană dezvăluie că numele său ar fi printre oamenii nominalizaţi în deja celebrul Panama Papers. Concret, elveţianul ar fi încheiat contracte de publicitate în 2006 şi 2007 cu firma unui controversat om de afaceri Hugo Mariano Jinkis, care este cercetat de US court în cazul de corupţie al FIFA. La vremea respectivă, Infantino era directorul departamentului "Legal" din cadrul UEFA şi colabora deja excelent cu Platini.
Ambele contracte au fost intermediate de o firmă off-shore din Panama, aparţinându-i lui Jinkis. "Toate contractele ar fi trebuit să fie examinate de divizia noastră de "Legal" înainte de a fi semnate", a fost poziţia UEFA, care lasă de înţeles că e puţin probabil ca experţii de la acel moment să nu ştie cu cine şi cum se semnează repsectivele contracte. Poziţia oficială a FIFA, în schimb, are în vedere un singur fapt: nu s-a comiis nicio ilegalitate.
Şefi de stat, politicieni influenţi, miliardari, nume mari ale sportului mondial şi celebrităţi din întreaga lume folosesc paradisuri fiscale pentru a îşi ascunde averile, arată investigaţia jurnalistică cunoscută sub denumirea de Panama Papers. Printre numele vehiculate în acest scandal se numără preşedintele rus Vladimir Putin, premierul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson, regele Salman al Arabiei Saudite, preşedintele argentinian Mauricio Macri, premierul pakistanez Nawaz Sharif şi fostul premier ucrainean Pavlo Lazarenko. Lor li se alătură nume importante din lume sportului, precum fotbalistul argentinian Lionel Messi şi presedintele suspendat al UEFA, Michel Platini. În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, două nume au fost vehiculate: Borcea şi Iacov.
Etichete: infantino , platini infantino , infantino platini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...