Video Noi imagini de la incidentul cu Mesut Ozil și Sead Kolasinac! Bosniacul a fost împuns de trei ori cu cuțitul
07.11.2019, 08:24La finalul lunii iulie, Mesut Ozil (31 de ani) și Sead Kolasinac (26 de ani), ambii jucători ai lui Arsenal, au fost atacați de doi bărbați, care intenționau să îi fure mașina germanului, dar care au observat și ceasul scump al apărătorului "tunarilor". Au apărut noi imagini de la momentul respectiv, care demonstrează că bosniacul merită porecla pe care o are, "Tancul".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ozil se afla la volan, iar Kolasinac era în afara mașinii, stând de vorbă cu jucătorul de 31 de ani, când doi indivizi au venit, pe un scuter, și i-au amenințat cu un cuțit. Kolasinac, fiind în exteriorul autoturismului, a fost chiar împuns de trei ori cu acel cuțit, însă fundașul nici măcar nu s-a clintit.
În cele din urmă, Kolasinac a decis să îi înfrunte pe cei doi și chiar a părut că se năpustește asupra lor, lucru care i-a speriat și i-a îndepărtat, pe moment, pe atacatori.
Mesut Ozil a povestit cum au trăit el și soția lui perioada care a urmat atacului
În cele din urmă, Kolasinac a urcat în mașină și cei doi au reușit să scape. În mașină se afla și soția lui Ozil, care a fost extrem de speriată. Chiar jucătorul german a povestit, mai apoi, prin ce momente groaznice au trecut în perioada următoare incidentului, fiindcă nu se mai simțeau deloc în siguranță.
"Soția mea a vrut să plecăm imediat. Nu s-a simțit în siguranță. Chiar dacă mă plimbam cu câinii în grădină, îmi spunea să intru la loc. Au fost niște săptămâni groaznice, dar nu m-au făcut niciodată să părăsesc Londra. M-am întors la antrenamente, dar mintea mea era tot timpul acasă, la soția mea. Era singură în casă și nu știam niciodată ce se putea întâmpla", a spus Ozil.
Cei doi bărbați care i-au atacat pe Mesut Ozil și Sead Kolasinac au fost identificați și și-au recunoscut fapta
Jordan Northover (26 de ani) a recunoscut în instanţă că a încercat să-i jefuiască în iulie pe Mesut Ozil şi Sead Kolasinac.
În atacul de la Londra a mai fost implicat un bărbat, Ashley Smith (30 de ani), care a pledat și el vinovat.
Smith s-a prezentat în octombrie în faţa instanţei.
Etichete: mesut ozil , sead kolasinac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...