Noi detalii despre demiterea prezentatoarei ştirilor sportive de la Sky Sports, Natalie Sawyer
31.03.2018, 08:00Celebra prezentatoare de la Sky Sports News, Natalie Sawyer, s-a despărţit în această săptămână de compania unde a lucrat în ultimii 18 ani. Noi detalii apar în presa britanică despre acest "divorţ" neaşteptat: decizia ar fi fost luată după o discuţie în contradictoriu cu cei din conducere, iar colegii au fost instruiţi să nu îi mai folosească numele pe post.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În vârstă de 38 de ani, Natalie a prezentat ultimul jurnal la Sky Sports miercuri, iar Daily Mail scrie că niciun anunţ în privinţa "rupturii" nu a fost făcut pe post.
Din câte se pare, nu a fost vorba de o hotărâre gândită dinainte de cei de la Sky Sports, ci de un impuls de moment, venit ca urmare unei confruntări. Asta justifică în mare măsură şi indicaţiile date ulterior de şefi către colegii lui Natalie.
"Colegilor ei li s-au dat indicaţii clare să nu amintească absolut nimic de Natalie, cât timp sunt în direct, la emisiuni sau buletine de ştiri. Despărţirea a fost una cu scandal", notează Times.
De notat că joi, în ultima său editorial publicat în presa britanică (în The Sun), ea a făcut referire la Sky Sports şi a vorbit ca şi cum ar fi făcut încă parte din echipă. Aşadar, varianta că a fost dată afară după un conflict inopinat şi violent pare să se susţină.
"Dorim să îi mulţumim lui Natalie pentru anii petrecuţi la Sky Sports şi îi urăm baftă pe viitor", a spus purtătorul de cuvânt al companiei, pentru Sportsmail, după ce despărţirea a fost oficializată.
Etichete: natalie sawyer , natalie sawyer sky sports
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...