"N-am cuvinte!" Bănel Nicoliță s-a blocat când a văzut imaginile tulburătoare cu Cristi Tănase pe jos, în fața ușii
articol scris de Digi Sport12.02.2024, 14:48
Cristi Tănase (36 de ani) este protagonistul unor imagini cu puternic impact emoțional, care au apărut în cursul zilei de azi în mediul online.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cristi Tănase, în fața ușii, sângerând. Bănel Nicoliță: "Nici cuvinte nu mai am, sincer!"
Galerie Foto
Fostul decar al echipei lui Gigi Becali a fost filmat pe holul unui bloc, în fața ușii, cu un dinte lipsă și cu câteva picături de sânge lângă el (FOTO în galeria de mai sus).
Retras din fotbal în urmă cu un an și jumătate, Cristi Tănase a oferit și primele explicații, după imaginile apărute.
Fostul său coleg de echipă, Bănel Nicoliță (47 de ani), a rămas fără cuvinte când a văzut imaginile.
"Eu sunt șocat de ce văd! Îmi pare rău! Nici cuvinte nu mai am, sincer! Să-l văd așa...eu eram la Steaua când a venit și a semnat cu noi. Un băiat de nota 10, și de distracție, și fotbalist.", a declarat Bănel Nicoliță, pentru Fanatik.
Cristi Tănase a evoluat în 230 de partide pentru FCSB, în două ”mandate” (august 2009 - iulie 2015; ianuarie 2018 - iulie 2018). ”Dodel” a marcat 30 de goluri și a oferit 48 de pase decisive.
De nerecunoscut! Cristi Tănase, din nou ”în iarbă”, după ce a fost prins drogat la volan
Galerie Foto
Pe 27 decembrie 2023, Cristi Tănase a fost prins drogat la volan și i-a fost întocmit dosar penal.
Retras în urmă cu un an și jumătate, după ce s-a despărțit de FC Argeș, Tănase a revenit pe gazon în această iarnă, dar pe unul artificial, într-o competiție amicală de minifotbal.
”Dodel”, așa cum era poreclit în perioada în care era jucător activ, s-a transformat radical și a luat destul de mult în greutate, așa cum se poate vedea în galeria FOTO de mai sus.
Cifrele lui Cristi Tănase
- Tănase, poreclit ”Dodel” a câștigat 7 trofee cu echipa patronată de Gigi Becali, între care trei titluri de campion, două Cupe ale României, o Supercupă și o Cupă a Ligii.
- Pentru roș-albaștrii a evoluat în 230 de meciuri, a marcat 30 de goluri și a oferit 48 de pase decisive.
- Pentru România are 41 de meciuri, în care a marcat 6 goluri
- 3,6 milioane de euro a fost cea mai mare cotă a lui Cristi Tănase, în decembrie 2012
- În carieră a evoluat pentru FC Argeș, Steaua-FCSB, Dacia Mioveni, Tianjin Teda, Sivasspor, Karabukspor, Eskisehirspor, Giresunspor și Academica Clinceni
Etichete: banel nicolita , cristi tanase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...