Motivul pentru care Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Explicațiile instanței
articol scris de Digi Sport04.10.2023, 18:13
Luni, 2 octombrie, Dănuț Lupu (56 de ani) a fost condamnat la o pedeapsă de șapte luni și zece zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins în mai multe rânduri în timp ce conducea fără permis.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Motivul pentru care Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Explicațiile instanței
Decizia anunţată de Curtea de Apel Bucureşti are legătură cu faptul că Dănuţ Lupu era recidivist, iar judecătorii au fost nevoiţi să-i aplice o pedeapsă cu executare.
Magistratul îl condamnă pe Dănuţ Lupu la o pedeapsă minimă de 4 luni închisoare, însă constată că fostul fotbalist are cazier judiciar şi, în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din septembrie 2017, este nevoit să aplice pedepse cu executare atât pentru primul dosar, cât şi pentru al doilea, având în vedere că Dănuţ Lupu a încălcat legea în timpul termenului de supraveghere.
Cele două pedepse sunt contopite şi la cea mai grea de 6 luni se adaugă un spor de o treime din condamnarea de 4 luni, rezultând în final 7 luni şi 10 zile, cu executare.
Dănuţ Lupu a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, însă fără succes. Magistraţii au respins apărarea fostului fotbalist că a încălcat legea deoarece se grăbea să ajungă la spital.
"Aspectele invocate de inculpat privind faptul că se simţea rău sau că nu ar fi reuşit să cheme un taxi ori să fie condus de o altă persoană la o unitate de spital cu un autovehicul nu se circumscriu vreuneia dintre cauzele justificative ori de neimputabilitate prevăzute de lege", au explicat judecătorii.
"Solicitarea apelantului de a se dispune pedeapsa amenzii este nefondată, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, împrejurările de săvârşire a acesteia, care denotă un pericol social relativ ridicat pentru siguranţa traficului rutier, faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală şi a perseverat pe cale infracţională, săvârşind fapta în termenul de supraveghere stabilit anterior, fără a ţine seama de clemenţa soluţiei de amânare a aplicării pedepsei", au mai notat magistraţii în decizia de condamnare, subliniind că nu există o prevedere legală care să le permită să aplice o pedeapsă cu suspendare.
La scurt timp după a doua condamnare, Dănuţ Lupu a fost dat în urmărire generală. Din ultimele informaţii, el se află în Dubai, dar a promis într-o intervenţie telefonică că se întoarce în ţară la sfârşitul săptămânii.
AGERPRES
Etichete: danut lupu , inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...