Mircea Sandu, în anonimat după 50 de ani de fotbal: "Nu se mai interesează nimeni de mine, au uitat tot ceea ce am făcut"
articol scris de Digi Sport13.03.2021, 10:29
Mircea Sandu (68 de ani), fostul internațional și președinte al FRF, a dispărut din prim-planul fotbalului românesc în ultimii ani. "Nașul" a vorbit despre "bezna uitării" în care a intrat, "Războiul Federație - Ligă" și boala care îl încearcă de 12 ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria Sportului Studențesc, Mircea Sandu a îmbrăcat tricoul echipei naționale a României de 18 ori. În 1990, cel ce avea să fie supranumit "Nașul" a dat gazonul pe munca de birou, fiind instalat în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, unde a fost de neclintit timp de 24 de ani.
Mircea Sandu, fostul președinte FRF: "Au uitat tot ceea ce am făcut. Toată munca mea a fost dată la spate"
În 2014, Răzvan Burleanu i-a luat locul la conducerea fotbalului românesc, iar Mircea Sandu a ieșit ușor, dar sigur, din lumina reflectoarelor. După câțiva ani de anonimat, fostul fotbalist a recunoscut că "toată lumea l-a uitat".
"Am fost integrat fotbalului românesc cam 50 de ani. Aproape o viaţă de om! După 50 de ani cine se mai interesează de mine? Mai nimeni, ca să nu zic de-a dreptul nimeni! Fotbalul românesc nu mai este interesat de mine. Au uitat tot ceea ce am făcut.
Toată munca mea a fost dată la spate. Eu nu mai contez. Nu meritam atâta ignoranță. Atunci, eu de ce-aş mai fi interesat de fotbal? Ce să văd în Liga I? Nu am ce să văd", a declarat Mircea Sandu pentru playsport.ro.
Mircea Sandu, despre "războiul" FRF vs LPF: "Din partea mea, să se și bată, nu m-a întrebat nimeni de sănătate"
În același context al uitării, "Nașul" a menționat că nimeni de la FRF, for pe care l-a condus aproape un sfert de secol, dar nici de la LPF, nu "l-a întrebat de sănătate". Astfel, preferă să nu se amestece în disputa dintre cele două instituții.
"Chiar nu mă interesează ce se întâmplă între FRF și LPF, nici nu m-am preocupat să cunosc detaliile ca să-mi dau seama cine are dreptate și cine nu. Din partea mea, să se și bată, să facă ce vor. Nu m-a întrebat nimeni de sănătate, deci în niciun caz nu mi-a cerut nimeni o părere despre subiectul ăsta.
Cu sinceritate vă spun că nu îmi pasă. Sunt într-un moment al vieții mele în care mă simt pur și simplu dezamăgit și prefer să îmi acord atenție numai mie. 50 de ani am trăit pentru fotbal, am lăsat totul pentru fotbal. Acum trăiesc pentru familia mea. Îmi ajunge, chiar nu vreau să mai aud de fotbalul românesc", a continuat Mircea Sandu.
În 2009, Mircea Sandu a fost diagnosticat cu cancer și a fost operat în Franța
În urmă cu 12 ani, Mircea Sandu a fost diagnosticat cu cancer la colon. În urma unor ședințe de chimioterapie și, ulterior, unei intervenții chirurgicale, starea sa de sănătate s-a ameliorat. Însă anul trecut, lui Sandu i s-a găsit o nouă tumoare malignă, de data aceasta la plămâni. A fost supus unei noi operații în Franța, iar acum spune că se simte bine.
"Sunt bine, slavă Domnului, şi asta e cel mai important! Am depăşit momentele mai delicate din ultimele luni şi acum, cu capul limpede, parcă văd altfel şi lumea! Fac controale regulat, sunt atent la ceea ce-mi prescriu medicii. Prefer să fac toate investigațiile în Franţa, fiindcă acolo am şi fost tratat şi-mi este cunoscut cazul.
Plus că, recunosc şi asta, la francezi e o stare diferită de cea instalată la noi o dată cu pandemia asta de COVID-19, din martie 2020 încoace. Parcă sunt mai relaxaţi decât noi", a încheiat Mircea Sandu, fostul președinte al FRF.
- 182 de goluri în 436 de meciuri a marcat Mircea Sandu în Liga 1
- Progresul București, Sportul Studențesc și Gloria Buzău sunt echipele la care a evoluat fostul atacant
- 6 reușite a adunat Sandu la echipa națională a României
- 3 Campionate Mondiale și 3 Europene au bifat "tricolorii" în timpul mandatului său la FRF
Etichete: mircea sandu , presedinte frf , interviu mircea sandu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...