Mircea Lucescu, luat la întrebări de jurnaliștii nemți: ”Vedeți posibilă o participare a Rusiei la Cupa Mondială?”
articol scris de Digi Sport26.04.2022, 16:23
Mircea Lucescu (76 de ani) continuă turneul ”Fotbal pentru Pace” alături de Dinamo Kiev, turneu caritabil organizat pentru a protesta împotriva invaziei Rusiei și pentru a ajuta persoanele rămase în Ucraina după începerea războiului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamo Kiev se pregătește pentru meciul amical cu Borussia Dortmund, iar înaintea partidei, Mircea Lucescu a luat parte la conferința de presă.
Mircea Lucescu, luat la întrebări de jurnaliștii nemți: ”Vedeți posibilă o participare a Rusiei la Cupa Mondială?”
Antrenorul lui Dinamo Kiev a declarat înaintea meciului că sportul nu ar trebui amestecat cu lucrurile ce țin de politică, lucru ce i-a făcut pe jurnaliștii germani să îi ceară explicații tehnicianului român.
Aceștia l-au întrebat pe Mircea Lucescu dacă ar vedea posibilă o participare a echipei naționale a Rusiei la Cupa Mondială din Qatar, în timp ce, în Ucraina, războiul provocat de Rusia continuă.
”Eu am spus că sportivii ruși nu ar trebui să plătească pentru ceea ce se petrece în Ucraina. Bineînțeles, un sportiv sau o federație care susține acest război trebuie să fie sancționat. Asemenea atitudine ar pune la îndoială fair-play-ul și sportul.
În același timp, sunt de părere că sportul poate să fie un adevărat ambasador și poate construi punți între țări”, a răspuns Mircea Lucescu, potrivit Frankfurter Allgemeine.
Mircea Lucescu, dorit de Fenerbahce
Presa din Turcia scrie că după ce le-a pregătit în trecut pe Galatasaray și Besiktas, Mircea Lucescu este dorit acum la marea rivală a acestora - Fenerbahce.
Formația turcă este pregătită de Ismail Kartal (60 de ani), care a venit pe bancă în luna ianuarie. Deși echipa are rezultate bune sub comanda sa, șefii nu doresc să-i prelungească înțelegerea, scadentă la finalul acestui sezon.
Favoritul pentru a o prelua pe Fenerbahce este Jorge Jesus (67 de ani). Fenerbahce a negociat deja cu portughezul căruia i-a oferit un contract pe 7 milioane de euro pe an, pentru el și întregul său staff. Jorge Jesus nu a oferit însă un răspuns, iar șefii grupării turce au și "planul B": Mircea Lucescu.
Turcii scriu că antrenorul român ar putea pleca de la Dinamo Kiev, din cauza războiului din Ucraina, dar și a faptului că este aspru contestat de către fanii echipei. Fenerbahce este interesată de serviciile sale și îl va contacta, dacă negocierile cu Jorge Jesus vor eșua.
Etichete: mircea lucescu , cupa mondiala , dinamo kiev , fotbal pentru pace
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...