Mihai Bendeac, mesaj pentru Andrei: ”Cât e frate-meu acolo, îmi dau viața”
articol scris de Digi Sport24.08.2023, 13:20
De curând, Andrei Bendeac (23 de ani) a semnat cu Dinamo și face parte din staff-ul administrativ al clubului din ”Ștefan cel Mare”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Bendeac: ”Cât e frate-meu acolo, pentru Dinamo îmi dau viața”
”Bendy”, așa cum este poreclit fratele actorului Mihai Bendeac, și-a dovedit atașamentul pentru Dinamo prin faptul că o perioadă de câteva luni a gestionat conturile de social media ale clubului, fără să încaseze vreun ban. Acum, după faptă, și răsplată.
Lui Andrei i-a fost oferit un contract și lucrează la echipa pe care o iubește. Mihai Bendeac s-a arătat mândru de fratele său și a postat un mesaj pe internet.
”Cât e frate-meu acolo, pentru Dinamo îmi dau viața! Problema este că și în situația în care n-ar mai fi acolo, tot acolo ar fi”, a transmis Mihai Bendeac, potrivit Prosport.
Imediat după ce Andrei Bendeac a fost cooptat în cadrul clubului Dinamo, Mihai a mai oferit o reacție în mediul online.
”Dacă expresia “câine până la moarte” ar avea o imagine, asta ar fi… Frate-meu gândește, există, respiră pentru asta.
E o patimă pe care doar Dostoievski ar putea s-o descrie îndeajuns de bine. Te iubesc, Andrei Bendeac! Urmează-ți pasiunea!”, a scris Mihai Bendeac, pe Instagram.
Mihai Bendeac a fost impresionat de charisma Andreei Prisăcariu: ”Bă, baiatule”
Galerie Foto
În luna aprilie 2022, România a întâlnit Polonia în Billie Jean King Cup. Andreea Prisăcariu a pierdut în fața liderului mondial Iga Swiatek, însă a făcut spectacol la conferințele de presă din Polonia.
”Rebela tenisului românesc”, așa cum a fost supranumită Andreea Prisăcariu datorită stilului său nonconformist, a fost responsabilă cu voia bună din echipa României. WTA a remarcat umorul afișat de româncă la conferințele de presă și i-a propus să apară într-un show de stand-up comedy. La rândul său, actorul de comedie Mihai Bendeac nu a rămas indiferent când a auzit discursul sportivei.
”Vreau să vă arăt ceva la care am râs din tot sufletul meu. Deci fata asta este absolut incredibilă. Dacă relaxarea ar avea o imagine, fata asta ar fi imaginea ei. A charismei, bă, băiatule. Nu am văzut atâta charismă”, a spus Mihai Bendeac într-un video postat pe contul său de Instagram.
Etichete: mihai bendeac , andrei bendeac , bendeac dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...