Mesajul lui Adrian Mutu după decesul lui Sinisa Mihajlovic. Cei doi au avut o istorie ”zbuciumată” împreună
articol scris de Digi Sport16.12.2022, 19:10
Sinisa Mihajlovic (53 de ani) a murit pe 16 decembrie, după o luptă de câțiva ani cu o boală cruntă, leucemia.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sârbul a fost diagnosticat în iulie 2019 cu leucemie, iar lucrurile păreau că se îndreaptă spre bine, dar boala i-a revenit în corp în acest an. Din păcate, fostul antrenor al Bologniei a pierdut de data aceasta bătălia. Adrian Mutu (43 de ani) i-a fost și adversar, și elev, iar ”Briliantul” a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
Galerie Foto
Adrian Mutu, mesaj după moartea lui Mihajlovic: ”Odihnește-te în pace, Leule!”
”La revedere, Sini! Odihnește-te în pace, Leule! Odihnește-te în pace! A fost o onoare să joc împotriva ta, dar și să fiu antrenat de tine!”, a scris Mutu, pe contul său de Facebook.
În cartea sa autobiografică ”Revenirea din Infern”, Mutu a rememorat episodul în care a fost scuipat de Sinisa Mihajlovic, într-un meci Lazio - Chelsea 0-4, din 2003, dar și ce s-a întâmplat în momentul în care sârbul a devenit antrenorul său la Fiorentina.
În vara lui 2010, când Cesare Prandelli a plecat de la Fiorentina pentru a prelua naționala Italiei, iar locul său a fost luat de Sinişa Mihajlovic.
"Mă gândeam că trebuie să discutăm despre acel incident, îmi căutam cuvintele. Eram la Cortina d'Ampezzo, primele trei zile de antrenament de la venirea din vacanță. 'Te cheamă Mister!', mi-a spus team-managerul. 'Du-te la el în vestiar, că e singur!'. Eram în chiloți, mi-am pus șlapii și așa am plecat. 'Sârbul are gând de răzbunare!', mi-am zis. 'Dacă e să ne batem, măcar să nu mă poată apuca de tricou, să mi-l pună în cap'.
Când am intrat în vestiar, să leșin: Sinişa era tot în chiloți. 'Mamă, și el a gândit la fel!'. M-am așezat pe partea opusă lui. 'Mă, tu de ce ai venit în chiloți?'. 'Dar tu de ce mă primești în chiloți?'. A spart primul gheața.
'Nu trebuia să fac acel gest acum câțiva ani! Știu că ești preocupat, dar nu te mai agita, a fost vina mea! Ai fost isteț că m-ai provocat, iar eu laș că te-am scuipat. Am greșit și îți cer scuze, nu e cazul să o faci și tu', mi-a zis. Am rămas prieteni și azi, la 20 de ani de la acele momente. Când am aflat că are probleme de sănătate, l-am sunat și ne-am adus aminte episodul 'chiloți'.", a scris Adi Mutu, în cartea sa, "Revenirea din Infern".
Cariera lui Sinisa Mihajlovic, presărată cu trofee importante
Sinisa Mihajlovic s-a născut pe 20 februarie 1969, în orașul Vukovar, aflat acum în Croația, dar care a făcut parte din fosta Iugoslavie. Familia lui făcea parte din clasa muncitoare: tatăl său era sârb, iar mama avea origini croate și bosniace.
În Războiul de Independență din Croația, casa lui Mihajlovic a fost distrusă, iar tatăl său a fost ucis. Sinisa a declarat mereu că Serbia este țara lui, dar Croația rămâne foarte apropiată de sufletul său.
Sinisa Mihajlovic și-a început cariera la echipa locală NK Borovo. În 1988, fotbalistul a făcut primul pas important, la Vojvodina Novi Sad. La finalul sezonului 1988-1989, a câștigat campionatul Iugoslaviei.
Ulterior, Steaua Roșie Belgrad l-a urmărit atent și l-a transferat în ianuarie 1991, pentru 500.000 de euro.
Deși a jucat doar un sezon și jumătate pentru Steaua Roșie Belgrad, a câștigat Cupa Campionilor Europeni, Cupa Intercontinentală și două campionate ale Serbiei (fosta Iugoslavie).
În vara anului 1992, Sinisa Mihajlovic ajungea în Italia, fiind cumpărat de AS Roma pentru 4,5 milioane de euro.
Deși ajunsese într-o echipă cu multe nume mari, Sinisa Mihajlovic a reușit să se adapteze rapid și a prins un loc în echipă, pe postul de mijlocaș stânga. Sinisa fusese remarcat ca mijlocaș central, dar echipa capitolină avea multe variante consacrate pe acest post.
Mihajlovic a jucat pentru AS Roma într-o perioadă modestă a acestui club și avea să spună, peste mai mulți ani, că “au fost cei mai urâți ani din întreaga carieră”.
În vara anului 1994, Sinisa Mihajlovic s-a transferat la Sampdoria, pentru 6 milioane de euro. În cele patru sezoane la echipa din Genova, cea mai bună performanță a fost o semifinală în Cupa Cupelor, în 1995.
Sinisa Mihajlovic a reușit un salt important în carieră în vara anului 1998. După ce s-a remarcat la Cupa Mondială, mijlocașul sârb a fost transferat de Lazio Roma, pentru 17 milioane de euro.
Au urmat șase sezoane memorabile pentru Mihajlovic, în care a câștigat Cupa Cupelor, Supercupa UEFA, un titlu în Serie A, două Cupe ale Italiei și două Supercupe ale Italiei.
În vara anului 2004, Sinisa Mihajlovic a ajuns la Inter Milano, liber de contract. Avea 35 de ani! A câștigat un titlu în Serie A, două Cupe ale Italiei și o Supercupă a Italiei.
La finalul sezonului 2005-2006, Sinisa Mihajlovic și-a încheiat cariera de fotbalist. La nivel internațional, mijlocașul a strâns 63 de selecții și 10 goluri pentru Iugoslavia / Serbia și Muntenegru.
Fotbalistul Sinisa Mihajlovic s-a remarcat prin șuturile “bombă” de la distanță, prin pasele lungi de mare precizie și prin calitățile de lider.
Etichete: adrian mutu , mesaj mutu , sinisa mihaijlovic , mihajlovic a murit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...