Mesajul încurajator transmis de Emma Răducanu românilor în contextul pandemiei, înainte de debutul la Transylvania Open
articol scris de Digi Sport25.10.2021, 08:16
Emma Răducanu (18 ani, 23 WTA) participă în aceste zile la Transylvania Open, primul ei turneu pe pământ românesc.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Turneul de la Cluj-Napoca se desfășoară în perioada 25- 31 octombrie și poate fi urmărit în format LIVE VIDEO pe canalele Digi Sport, sau pe www.digisport.ro, de către abonații RCS & RDS.
Emma Răducanu, mesaj încurajator transmis românilor, înainte de participarea la Transylvania Open
La conferința de presă premergătoare primului meci, pe care îl va disputa marți în fața Polonei Hercog (30 de ani, 123 WTA), sportiva al cărei tată este român a transmis un mesaj de încurajare celor aflați în România, țară care se confruntă cu probleme mari din cauza evoluției recente a pandemiei de coronavirus.
”Trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă. Vreau să le transmit românilor să continue să fie pozitivi, să nu-şi piardă speranţa şi să treacă împreună prin aceste vremuri dificile. Orice se va întâmpla bine, va conta şi mai mult”, a transmis jucătoarea.
Galerie Foto
Ce a impresionat-o pe Emma Răducanu la Cluj-Napoca
La aceeași conferință de presă, campioana de la US Open a recunoscut că fost impresionată de Cluj-Napoca și a prezentat diferențele dintre centrul țării și București, oraș pe care l-a vizitat frecvent, pentru că în Capitală se află bunica sa.
”Este foarte frumos în Transilvania. Este mai verde, mai multă natură decât în București, unde am mai fost. Îmi place enorm și acolo, pentru că am amintiri extraordinare, acolo fiind bunica mea. Însă am remarcat diferența dintre Transilvania și București”, a declarat Emma Răducanu, potrivit News.ro.
Emma Răducanu a vorbit și despre tradițiile românești pe care le cunoaște și a anunțat-o pe cea pe care nu o va încerca.
”Îmi plac sarmalele și ciorba, îmi plac oamenii de aici, umorul lor. Am auzit că țuica este tradițională este aici, dar, oricum, nu aș fi încercat să gust țuică înaintea turneului”, a spus, răzând, Emma Răducanu.
Etichete: emma raducanu , transylvania open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...