Maria Iordănescu a dezvăluit motivul pentru care Gigi Becali nu i-a mai fost naș: ”Am ajuns la un acord”
articol scris de Digi Sport18.05.2022, 13:30
Maria Iordănescu și Teodor Măgureanu au decis, zilele trecute, să își unească destinele pentru tot restul vieții, după ce în toamnă au făcut cununia civilă.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Motivul pentru care Gigi Becali nu a mai fost nașul Mariei Iordănescu, sora actualului selecționer
Deși se zvonea că Gigi Becali va fi nașul celor doi, patronul FCSB-ului nu a mai îndeplinit acest rol în cele din urmă, însă a luat parte la nunta fiicei lui Anghel Iordănescu. Maria a explicat de ce a luat această decizie și a dat de înțeles că hotărârea nu a fost luată din cauza neînțelegerilor dintre finanțatorul "roș-albaștrilor" și Edi, ca urmare a plecării actualului selecționer de la FCSB.
"Domnul Becali, din păcate, nu a mai fost nașul nostru. Deși relația dintre noi nu s-a deteriorat în niciun fel din cauza certurilor dintre fratele meu și domnul Becali. Noi ne-am dat seama că ne dorim nași aproape de noi, care să aibă timp disponibil.
Domnul Becali e un om care ajută pe toată lumea, se împarte la toată lumea. Am ajuns la un acord. L-am rugat să ne fie părinte spiritual măcar în suflet, dacă nu în fața lui Dumnezeu. S-a ținut de cuvânt din primul moment. A fost prezent și pentru asta îi mulțumesc”, a declarat Maria Iordănescu la Prima TV.
Galerie Foto
Gigi Becali, pus pe glume la nunta Mariei Iordănescu
Gigi Becali a fost prezent la cununia religioasă a Mariei, fiica lui Anghel Iordănescu. Patronul FCSB-ului nu le-a fost naș celor doi, ci a venit ca invitat, iar la eveniment a fost pus pe glume.
”Muzică, dans, la mine nu mai există. Am venit ca un părinte spiritual. Ei şi-au pus naşi tineri, care merg la nuntă, stau noaptea la distracţie. La mine, gata.
După aia vreţi să se spună 'uite, dom'le, are blat pe la echipa naţională'? Cine ştie, vreun dosar penal'! Eu i-am spus că nu vin decât la biserică. Eu nu mai merg la petreceri”, a spus Gigi Becali, pentru AS.ro.
Etichete: edi iordanescu , gigi becali , maria iordanescu , nunta maria iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...