Maradona vs Ronaldo, comparație realizată de Ioan Becali. "El a avut viața asta pentru că era un răsfățat"
26.11.2020, 14:19Fostul agent FIFA Ioan Becali l-a cunoscut la Sevilla pe Diego Maradona, decedat ieri, la vârsta de 60 de ani. Becali spune că a avut și șansa de a-l urmări pe argentian la antrenamentele lui Napoli, când El Pibe D'Oro impresiona în Serie, într-o echipă stelară, alături de Careca sau Alemao.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Omul care a impresariat câțiva dintre fotbaliștii de top ai României a realizat și o comparație între campionul mondial din 1986 și portughezul Cristiano Ronaldo, acum la Juventus. Becali spune că Maradona și-a trăit viața după propriile reguli și că nimeni nu-i reproșa ceva și când se întorcea din vacanțe, la ședințele de pregătire, cu kilograme în plus.
Ioan Becali: "Maradona m-a împins că mi-am adus aminte de meciul Argentina – România când i-am învins cu 3-2"
„L-am cunoscut la Sevilla. Am simțit o durere ca atunci când îți pierzi o persoană din familie. Nu am plans, dar am simțit o durere. M-a anunțat nevasta mea din America de Sud. A fost o veste șoc. Maradona a fost acceptat așa cum a fost. Și-a trăit viața privată la fel cum a trăit-o și pe cea fotbalistică. Eu în anii 80 și ceva vedeam câte 20.000 de fani la antrenament. Vă dați seama cum sunt napoletanii de vârsta mea pe care Maradona i-a încântat.
El a avut viața asta pentru că era răsfățat. Nimeni nu îl întreba cum și de unde vine. Maradona e unic, dar Ronaldo e întruchiparea fotbalistului perfect. E un monument al disciplinei, iar Maradona n-a respectat atât de mult profesia asta pentru că el putea să se întoarcă și cu 4-5 kilograme în plus după o vacanță în Argentina. Și-a permis să aibă viața asta altfel față decât cea a lui Ronaldo. Maradona făcea antrenamente când voia el!
L-am cunoscut la Sevilla, am fost acolo și m-a împins că mi-am adus aminte de meciul Argentina – România când i-am învins cu 3-2. Îi plăcea să câștige, dar niciodată nu sărea la adversar. Un top? Maradona, Pele și încă 10. Imediat după ei ar veni Messi și Ronaldo. Dacă exist 10 plus, atunci Maradona a avut 10 plus. Messi și Ronaldo au un 10, iar Gică Hagi un 9,30”, a declarat Ioan Becali, pentru ProSport.
Diego Maradona, considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, a decedat pe 25 noiembrie 2020. Conform autopsiei, argentinianul de 60 de ani a decedat în somn, iar cauza preliminară a morții este insuficiență cardiacă acută, care la un pacient cu cadiomiopatie dilatată, insuficienţă cardiacă cronică congestivă a cauzat un edem pulmonar acut.
Cardiomiopatia dilatată reprezintă o afecțiune în în urma căruia mușchiul inimii nu poate pompa suficient sânge către restul corpului.
Etichete: cristiano ronaldo , ioan becali , diego maradona , a murit maradona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...