Maradona, după moartea lui Fidel Castro: ”Alături de Dumnezeu, el a fost motivul pentru care sunt în viață”
26.11.2016, 17:32Alfat în Croația, acolo unde îi susține pe argentinieni în finala Cupei Davis de la Zagreb, Diego Armando Maradona a primit vestea că unul dintre cei mai mari prieteni ai săi, după cum susținea chiar el, Fidel Castro, a murit. Întrebat de presă despre decesul fostului lider al Cubei, ”El Pibe d'Oro” a lăudat din nou deciziile lui Fidel și a spus despre el că i-a fost ca un al doilea tată.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”A murit un prieten, cineva care m-a susținut enorm în Cuba. A fost un mare sfătuitor. Sunt incredibil de trist, Fidel a fost ca un al doilea tată pentru mine.
Alții au făcut lucruri mari pentru țară, dar unicul conducător a fost Fidel. A luptat pentru ideile lui. Astăzi, vedem că orice politician se vinde pentru o pereche de pantofi, e trist să ne amintim de cât de sensibil era Fidel.
A fost respectat de către americani, dar era și pregătit să-i înfrunte”, a zis Maradona, despre Fidel Castro, precizând despre ”El Lider Maximo” că ”alături de Dumnezeu, el a fost motivul pentru care mă aflu în viață”.
După încheierea finalei Cupei Davis, Maradona a spus că va zbura în Cuba pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Fidel Castro, decedat la 90 de ani:
”Voi merge în Cuba pentru a-mi lua adio de la prietenul meu. El mi-a deschis ușile în Cuba, atunci când Argentina mi le-a închis”, a mai zis Diego Maradona.
De asemenea, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, ”D10s” a spus că ”lumea l-a pierdut pe cel mai înțelept dintre toți”.
Etichete: deces , diego maradona , cuba , fidel castro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...