Lovitură financiară pentru Leo Messi. Va câștiga 14.000.000 de euro în doar 30 de secunde
articol scris de Digi Sport10.02.2024, 15:08
Lionel Messi (36 de ani) va apărea într-o reclamă de 30 secunde care va fi difuzată în timpul primului Super Bowl disputat în Nevada.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Ediția 2024 a Super Bowl-ului poate fi urmărită duminică, de la 01:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Lionel Messi va câștiga 14 milioane de euro în 30 de secunde
În fiecare an, marile brand-uri din lumea încearcă să își promoveze produsele în timpul Super Bowl-ului. La ediția din 2024, în una dintre reclame va apărea chiar Lionel Messi.
Aceasta va fi prima apariție a fotbalistul lui Inter Miami într-un spot publicitar din cadrul Super Bowl. Messi va încasa 14 milioane de euro pentru reclama de 30 de secunde la un brand cunoscut de bere din Statele Unite.
- Citește și: Super Bowl 2024: 70.000 de dolari cel mai scump bilet, 165 de camere, stadion de două miliarde de dolari
Este important de precizat că și alte vedete vor apărea în reclamele din timpul Super-Bowl-ului. Printre ele se numără: Jennifer Aniston, David Schimmer, Taylor Swift sau Peyton Manning, potrivit Eurosport.
Kansas City Chiefs - San Francisco 49ers, marea finală a sezonului în direct pe Digi Sport
Înainte de marea finală, trebuie amintit faptul că San Francisco 49ers a câștigat de cinci ori în istorie râvnitul trofeu, însă cel mai recent succes datează din 1994. Celelalte titluri au fost cucerite în 1981, 1984, 1988 și 1989.
- Citește și: Cel mai mare pariu din istoria sportului: a mizat 9,4 milioane de euro și a pierdut tot!
De cealaltă parte, Kansas City Chiefs au cucerit trei astfel de trofee: 1969, 2020 și 2023. Penultimul succes a venit chiar împotriva rivalilor de duminică, scor 31-20.
- Kansas City Chiefs a avut un bilanț de 11-6 în sezonul regulat. Ulterior, în play-off, aceștia i-au învins pe Bufalo cu 27-24, iar titlul de campioană AFC (American Football Conference) a fost obținut în fața celor de la Baltimore, scor 17-10.
- De partea cealaltă, San Francisco 49ers a cucerit titlul de campioană NFC (National Football Conference) după victorii cu Green Bay (24-21) și Detroit (34-31). În partida cu Detroit, adversarii aveau 24-7 la pauză, dar San Francisco 49ers a reușit ”remontada” și s-a impus.
Etichete: lionel messi , super bowl , reclama
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...