”Legendă” în RD Congo, ”interzisă” în România! Ce a pățit fiica Anamariei Prodan
articol scris de Digi Sport15.08.2023, 18:37
La începutul lunii august, Sarah Dumitrescu (23 de ani), fiica Anamariei Prodan (50 de ani), a fost protagonista unui moment viral în RD Congo, în timpul Jocurilor Francofoniei de la Kinshasa.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Sarah a făcut parte din echipa națională de baschet feminin a României și a făcut un gest surprinzător la finalul meciului cu țara gazdă. Și-a scos tricoul, l-a aruncat în tribune și zeci de congolezi s-au ”bătut” pentru a-l prinde. Apoi, sportiva a dat autografe și s-a fotografiat cu admiratorii săi.
Galerie Foto
- România a învins RD Congo în duelul pentru locurile 7-8 cu scorul de 64-38 (18-13, 15-8, 14-7, 17-20).
Sarah Dumitrescu ”a driblat” regulile, după ce a fost ”interzisă” inițial într-un club din Mamaia
”Sarah, îți mulțumesc pentru tricou. E unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit luna asta. Mulțumesc, legendă”, a scris Edouardo Lombe, cel care a prins tricoul jucătoarei din România.
Galerie Foto
Revenită în țară, Sarah Dumitrescu s-a relaxat alături de prietenii săi. A mers în mai multe cluburi din București și Constanța, însă a trăit un moment mai puțin plăcut weekend-ul precedent.
A vrut să intre într-un club din Mamaia, însă a fost oprită la intrare de către oamenii de pază. Motivul? Tema petrecerii din acea seară prevedea ca toți participanții să poarte ținute albe, iar fiica Anamariei Prodan era îmbrăcată în albastru.
Astfel, nu a putut intra. Totuși, după zeci de minute de așteptare, în care a dat mai multe telefoane, Sarah a fost lăsată înăuntru, notează cancan.ro.
Sarah Dumitrescu a trecut peste trei operații și a revenit pe teren
Fiica Anamariei Prodan a fost nevoită să facă trei operații la genunchi, iar acum s-a recuperat. Deși a stat mult departe de teren din cauza accidentărilor și a perioadei de recuperare, Sarah Dumitrescu s-a menținut într-o formă fizică de competiție.
Sarah Dumitrescu este în căutarea unei noi echipe de baschet, după ce în trecut a activat la Cal Poly Mustangs, în SUA.
Sportiva a debutat pe 1 noiembrie 2019 în baschetul de colegiu din America, NCAA, ultimul nivel înainte de WNBA, liga profesionistă americană de baschet.
Etichete: anamaria prodan , sarah dumitrescu , fiica anamaria prodan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...