phil vickery
Foto A fost campion mondial, iar acum a ajuns de nerecunoscut. Decizia care i-a schimbat viața
irina-deleanu
Țiriac are o avere de peste două miliarde de euro, dar a fost dat afară din liceu. Ce s-a întâmplat acum 70 de ani
ilie
Exclusiv Aspectul remarcat de Ilie Dumitrescu, de care a profitat Mircea Lucescu. ”Ne dă mari speranțe”
Digi Sport 1 Live
Acum

La Film Now vă așteaptă povești despre curaj, regăsire și prietenii neobișnuite, aduse la viață în peliculele lunii august

13.08.2024, 10:50

În august, la Film Now, veți avea ocazia să explorați o paletă largă de emoții transpuse pe micul ecran prin reinterpretări originale ale unor capodopere literare sau cinematografice, menite să îi inspire pe cinefili, indiferent de preferințe. Fie că este vorba despre redescoperirea bucuriei de a fi, înfruntarea unor obstacole aparent insurmontabile sau de magia legăturilor neașteptate, scenariile atent construite ne invită să reflectăm asupra esenței vieții, puterii spiritului uman și modului în care deciziile personale schimbă fundamental destine.

Vizual comunicat_Film Now _recomandările lunii august
  • Handbal: Dinamo - Fredericia, joi, 19:45, DGS 2

  • Liga 2: FCU Craiova - Unirea Ungheni, joi, 20:00, DGS 1

În regia lui Oliver Hermanus, vineri, 16 august, începând cu ora 20:00, Film Now prezintă A trăi / Living (2022), o readaptare contemporană a uneia dintre cele mai apreciate producții ale regizorului japonez Akira Kurosawa, Ikiru (1952). Cu două nominalizări la Oscar pentru prestația magistrală a actorului principal, Bill Nighy și pentru scenariul scris de romancierul Kazuo Ishiguro, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, povestea reușește să capteze fragilitatea și frumusețea vieții trăite cu sens. Rodney Williams, un funcționar public din Anglia anilor ’50, este întruchiparea birocratului respectabil și tipicar, formalist în exprimare și comportament, a cărui existență se desfășoară după o rutină zilnică apăsătoare.

Lumea lui se prăbușește la aflarea veștii că suferă de o boală terminală. Confruntat cu perspectiva iminentei morți, decide să își reevalueze prioritățile și, ajutat de mai tânăra subalternă, Margaret, caută să realizeze ceva semnificativ în timpul rămas, învață să prețuiască micile bucurii ale vieții și află că nu este niciodată prea târziu să începi să trăiești cu adevărat .

Duminică, 18 august, de la ora 20:00, Film Now vă propune versiunea modernă a clasicului cu același nume din 1960, Cei șapte magnifici / The Magnificent Seven (2016), un western cu o distribuție de zile mari. Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D'Onofrio, Byung-Hun Lee, Manuel Garcia- Rulfo și Martin Sensmeier strălucesc în rolurile celor șapte pistolari justițiari, angajați să elibereze comunitatea pașnică a orășelului minier Rose Creek de sub exploatarea și teroarea unui industriaș influent (Peter Sarsgaard) și a găștii de răufăcători pe care o controlează acesta.

În timp ce se pregătesc pentru confruntarea decisivă, cei șapte eroi descoperă că misiunea lor depășește cu mult interesul pentru recompensa financiară promisă. Regia este semnată de Antoine Fuqua (cunoscut pentru producții precum Training Day, trilogia The Equalizer sau Olympus Has Fallen), iar scenariul este un omagiu adus filmului de referință al lui John Sturges - Cei 7 magnifici, la rândul său, un remake al capodoperei maestrului Akira Kurosawa, Cei Șapte Samurai (1954). De neratat acest spectacol cinematografic care impresionează prin scenele de acțiune, efectele speciale de excepție și dialogurile memorabile!


Bazată pe îndrăgita serie de cărți pentru copii a lui Bernard Waber, comedia muzicală Lilu, Lilu, Crocodilu’/ Lyle, Lyle, Crocodile (2022), vine să încânte publicul de toate vârstele cu aventurile familiei Primm, proaspăt mutată în New York. Totul se schimbă atunci când Josh, fiul cel mic, îl găsește ascuns în podul noii case pe Lilu, un crocodil neobișnuit (a cărui voce este împrumutată de vocalistul Shawn Mendes). Lilu este o reptilă atipică, deloc înfricoșătoare, care nu locuiește în sălbăticie sau într-o grădină zoologică, ci în confortul unui conac în stil victorian din metropola americană.

Îi plac baia, caviarul și muzica bună, se descurcă de minune cu treburile casnice, este un bun companion și câștigă cu ușurință afecțiunea celor din jur. Când existenţa crocodilului cântător este ameninţată de vecinul morocănos, domnul Grumps (Brett Gelman), clanul Primm și excentricul proprietar al lui Lilu, magicianul Hector P. Valenti (Javier Bardem), își unesc forțele pentru a demonstra lumii că familia poate să provină din cele mai neaşteptate locuri. Regizat de Will Speck și Josh Gordon, lungmetrajul este animat de cântece originale interpretate de Shawn Mendes, Javier Bardem şi Constance Wu, compuse de Benj Pasek şi Justin Paul - aceeași echipă din spatele succesului The Greatest Showman. Pășim în universul plin de culoare al personajelor și redescoperim copilul din noi, duminică, 25 august, de la 20:00, pe Film Now.

Recomandarea serii de sâmbătă, 31 august, I Wanna Dance With Somebody (2022) este un tribut emoționant adus vieții și carierei uneia dintre cele mai marcante voci ale muzicii din toate timpurile, Whitney Houston, oferind o introspecție asupra ascensiunii fulminante, momentelor de glorie și moștenirii culturale uriașe pe care a lăsat-o în urmă.

Actrița britanică Naomi Ackie, în rolul legendarei artiste, reușește să surprindă într-o manieră foarte convingătoare atât versatilitatea, carisma și talentul inegalabil, cât și vulnerabilitățile, relațiile tumultoase și lupta cu dependențele regretatei cântărețe. Coloana sonoră include o mare parte dintre hiturile emblematice ale lui Houston și reînvie magia spectacolelor care au făcut istorie. Urmăriți destinul tulburător al unei stele pe Film Now, de la ora 20:00!

Abonații Digi TV care optează pentru pachetul Digital și aleg extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună au acces la o selecție de filme îndrăgite de public și laureate de juriile unor festivaluri de renume. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și pe platforma Digi Online.

Etichete:


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Tudor Chirilă, scandal în public. Poliția Locală Sectorul 1 a intervenit pe Facebook. Filmarea publicată de artist
Tudor Chirilă, scandal în public. Poliția Locală Sectorul 1 a intervenit pe Facebook. Filmarea publicată de artist

Tudor Chirilă a fost implicat marți după-amiază într-un scandal, pe o stradă din Sectorul 1, după...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
alex cicaldau
MERCATO 2024 | Toate transferurile verii sunt AICI. Alex Cicâldău a semnat cu Universitatea Craiova

MERCATO 2024 | Fereastra de transferuri din vara acestui an a fost una electrizantă.

L-a interzis pe Ion Țiriac fără să stea pe gânduri! ”I-am spus că e handicapat”
irina-deleanu
Mircea Lucescu a auzit cum s-a plâns selecționerul Lituaniei după meci și i-a dat "șah mat" în câteva cuvinte
FOOTBALL - UEFA NATIONS LEAGUE - ROMANIA v LITHUANIA, - 09 Sep 2024
România - Lituania 3-1. Două din două pentru Mircea Lucescu! "Tricolorii", punctaj maxim în Liga Națiunilor
FOTBAL:ROMANIA-LITUANIA, LIGA NATIUNILOR (9.09.2024)
Nicolae Stanciu a luat atitudine, după imaginile rușinoase de la România - Lituania
stanciuu
Recomandările redacției
ilie
Exclusiv Aspectul remarcat de Ilie Dumitrescu, de care a profitat Mircea Lucescu. ”Ne dă mari speranțe”

Gigi Becali nu-l iartă pe Dan Șucu! L-a sunat pe Mihai Rotaru înainte să-l transfere pe Cicâldău: ce i-a transmis
becali rotaru
Lovitura primită de Manchester City!
L-a refuzat pe Mircea Lucescu, iar acum ar putea avea parte o surpriză neplăcută
horatiu moldovan

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media