Ionel Dănciulescu s-a reapucat de fotbal. A semnat deja cu o echipă și va fi antrenor-jucător
06.02.2018, 12:00Directorul sportiv a lui Dinamo este antrenor-jucător la o echipă de minifotbal din București. "Pac Pac", formația pentru care a semnat Ionel Dânciulescu, se bate pentru câștigarea Ligii I în campionatul de minifotbal Victory Cup. În aceeași competiție evoluează și Petre Marin, Ghionea sau Sorin Paraschiv.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
O mulţime de jucători cu sute meciuri în Liga 1 şi nu numai au ajuns la campionatul de minifotbal Victory Cup după retragerea din activitate. Unul dintre cazuri este și al lui Ionel Dânciulescu, care deși a avut "oferte" și în anii trecuți de a face parte din echipa "Specialii", acolo unde joacă mai mulți colegi de ai săi de la Digi Sport, precum Elsion Vaso, Ionuț Angheluță sau Cristi Vlad, în această ediție a campionatului de minifotbal s-a alăturat celor de la Pac Pac.
Echipa pentru care joacă "Legenda lui Dinamo" a promovat anul trecut din Liga a doua, iar în acest sezon este neînvinsă după primele două etape. "Aşteptăm cu nerăbdare ca "Danciu - gol" să se bage și la joc și, de ce nu, să-l vedem într-un duel cu Petre Marin și Sorin Ghionea (Pronostic Sportiv), o reeditare a duelurilor din Eternul Derby”, au scris pe pagina oficială organizatorii competiției Victory Cup.
"M-au chemat prietenii mei la echipă, Alan şi Kepa, doi artişti extrem de talentaţi, şi chiar n-am putut să-i refuz. Oricum, eu am fost tot timpul alături de ei, dar moral până acum. Foarte curând şi de pe teren", a spus, zâmbind, directorul sportiv al lui Dinamo.
Ajunsă deja la ediţia cu numărul 8, Victory Cup se desfăşoară sub egida Federaţiei de Minifotbal din România şi este dedicată, exclusiv, jucătorilor amatori, printre cei peste 1000 de legitimaţi, care fac parte din cele 56 de echipe, aflându-se şi foşti fotbalişti profesionişti, retraşi din activitate după cariere în urma cărora au scris pagini importante din istoria Ligii 1.
Câteva nume din această categorie cu rezonanţă în fotbalul românesc sunt: Petre Marin, Sorin Ghionea, Stelian Stancu, Nicu Epaminonda, Nicolae Constantin, Bogdan Pătraşcu, Gigel Coman, Cătălin Liţă, Sorin Paraschiv şi mulţi alţii care au strâns, în parcursul lor profesional, zeci sau sute de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc.
Etichete: ionel danciulescu , victory cup , danciulescu minifotbal , danciulescu antrenor-jucator , danciulescu victory cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...