Ion Țiriac are sute de mașini, dar există un model după care tânjește și de care nu se poate atinge: cum arată și cât costă
articol scris de Digi Sport29.06.2023, 16:46
Ion Țiriac (84 de ani) are o colecție impresionantă de mașini, cu peste 400 de modele.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Colecția urmează să se îmbogățească în viitorul apropiat cu alte patru modele spectaculoase, dar Ion Țiriac a recunoscut că mai are o mare dorință pe care încă nu și-o poate îndeplini.
Mașina la care visează Ion Țiriac
Este vorba despre achiziționarea unui model Aston Martin DB5, celebru pentru că a apărut în seria de filme ”James Bond”, mașină de epocă ce poate fi văzută în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
”Din păcate și din nefericire am acest 'drive', sau, cum se zice, mă împinge dracul în față... În următoarele două-trei luni aștept patru bucăți. Va veni în sfârșit acel Project Zero de la Mercedes, după 5 ani. Apoi 3 Ferrari noi, Purosangue, 812 Superfast și Daytona.
Aș mai vrea un DB5, exact pe ăla al lui James Bond dacă se poate. Sunt multe pe piață, cu niște prețuri exorbitante, dar nu e ăla care-mi trebuie”, a spus Ion Țiriac, la Antena 1.
Cât costă mașina dorită de Ion Țiriac
Un model Aston Martin DB5 deținut de actorul Sean Connery a fost scos la licitație în 2022 și vândut pentru 2.2 milioane de euro.
Aceeași mașină care nu i-a aparținut vreunei celebrități sau nu a apărut în seria de filme costă aproximativ 800.000 de euro.
Cea mai scumpă mașină din lume costă 25 de milioane de euro
Aston Martin DB5, chiar și modelul din ”James Bond”, este ieftin în comparație cu cea mai scumpă mașină din lume.
Este vorba despre un Rolls Royce Boat Tail în valoare de 25 de milioane de euro, notează Mundo Deportivo. Construită în întregime manual, aceasta este considerată cea mai scumpă mașină din lume, potrivit sursei menționate anterior.
Galerie Foto
Etichete: ion tiriac , aston martin db5
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...