Video Ioan Andone a dat un verdict tranșant când a fost întrebat despre Ionel Ganea
articol scris de Digi Sport23.03.2024, 12:25
Ionel Ganea (50 de ani) a fost urcat într-o maşină a Poliţiei și dus la secție, cu câteva zeci de minute înaintea amicalului România - Irlanda de Nord 1-1, de pe Arena Națională.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ioan Andone, despre Ionel Ganea: "Dacă îți spune Poliția să oprești, oprește, dom'le, că nu se întâmplă nimic"
Galerie Foto
Fostul atacant a fost "săltat" de polițiști și scos cu forța din mașina sa. Ulterior, "Ganezul" a fost sancționat și s-a întors la stadion, pentru a urmări partida.
Ioan Andone (64 de ani) a vorbit, după amicalul de pe Arena Națională, despre situația lui Ionel Ganea.
"Păcat! Nu știu ce are. Chiar în halul ăsta? Dacă îți spune Poliția să oprești, oprește, dom'le, că nu se întâmplă nimic. Vii la meci, vii cu soția. Să te ia duba? E atât de urât!
După Ilie Năstase și Lupu, e un alt caz. Din nefericire, nu e bine! Oprește! Ce îți face? Îți ia carnetul. Și dai carnetul, asta e, ești pieton și mergi cu metroul. Nu știu, dar e păcat!", a spus Ioan Andone.
VIDEO Declarațiile lui Ioan Andone despre Ionel Ganea
Ionel Ganea a rămas fără permis și a fost amendat
Reprezentanții celor de la Brigada Rutieră au confirmat incidentul de la Arena Națională, care l-a avut protagonist pe Ionel Ganea.
Polițiștii au remis și un comunicat în care au explicat de ce fostul atacant al echipei naționale a fost ”săltat” și mai apoi dus la secție.
Conform reprezentanților legii, Ganea nu a oprit la semnele polițiștilor și și-a văzut nestingherit de drum. Fostul atacant a fost somat, mai apoi, prin stație să oprească, dar nu s-a întîmplat nimic.
Așa s-a ajuns ca ”Ganezul” să fie ”săltat” de la Arena Națională. După ce a fost amendat, Ganea a revenit la meci, pe Arena Națională, dar a plecat înainte de finalul meciului și nu a declarat nimic.
“La data de 22 martie a.c., în jurul orei 21:00, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în proximitatea stadionului Naţional Arena pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă rutieră precum şi fluidizarea traficului rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat.
Conducătorul autovehicului nu a respectat semnalele poliţistului rutier continuându-şi deplasarea.
În acest context, iniţial, poliţiştii i-au solicitat prin intermediul staţiei de amplificare să oprească, iar ulterior, pentru că nu s-a conformat, au procedat la blocarea autovehicului, extragerea conducătorului şi conducerea acestuia la sediul Brigăzii Rutiere, pentru stabilirea situaţiei de fapt”, se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere, conform news.ro.
”Conducătorul autovehicului a fost testat cu aparatura din dotare, alcool și droguri, rezultatele indicate fiind zero, respectiv negativ”, se menţionează în comunicat.
Brigada Rutieră a precizat că persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare 2650 de lei, pentru nerespectarea semnalelor şi indicaţiilor poliţistului rutier, precum şi pentru lipsa documentelor prevăzute de legislaţia rutieră în vigoare, fiind dispusă totodată şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
Etichete: arena nationala , ioan andone , ionel ganea , politie , permis , romania irlanda de nord
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...