Video&Foto Simona Halep a spus ”Da”! Invitați de lux la cea mai importantă zi din viața campioanei noastre
articol scris de Digi Sport15.09.2021, 18:15
Simona Halep face un pas foarte important din viața ei. Astăzi, 15 septembrie 2021, campioana noastră se căsătorește cu Toni Iuruc, la Constanța.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După mai bine de doi ani de când și-au oficializat relația, Simona Halep și Toni Iuruc au decis să facă pasul cel mare.
Simona Halep a spus ”Da”! Invitați de marcă la nunta campioanei noastre
Simona Halep și Toni Iuruc sunt soț și soție. Cei doi și-au spus ”da” în fața ofițerului stării civile.
Simona Halep s-a afișat pentru prima dată alături de Toni Iuruc după ce a câștigat finala de la Wimbledon disputată împotriva Serenei Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.
“E foarte frumos (n.red.inelul de logodnă) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit. În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu, impactul a fost mare. Am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine”, a declarat Simona Halep în cadrul unei conferințe de presă.
Sportiva va lua și numele soțului pe lângă cel de Halep și se va numi Simona Halep - Iuruc de acum înainte.
Galerie Foto
În jurul orei 16:30, Simona Halep și Toni Iuruc au ajuns la cununia civilă care va avea loc la clubul Fratelli, unde sunt așteptați peste 300 de invitați, printre care s-au numărat și nume importante precum Ilie Năstase, Gică Hagi sau Gică Popescu. Simona a apărut îmbrăcată într-o rochie superbă aurie lungă, dar nici invitații nu s-au lăsat mai prejos.
Aceștia au ajuns la locație îmbrăcați la patru ace și s-au grăbit să intre la eveniment.
Simona a avut și câteva cerințe speciale pentru cununia civilă. Campioana noastră le-a cerut invitaților să nu distribuie pe rețelele de socializare imagini din timpul cununiei civile. De asemenea, invitaților le-a fost transmis să nu vină cu cadouri sau daruri în bani pentru că nu vor fi acceptate.
Cadoul pe care Ilie Năstase i-l face Simonei Halep
Cu toate acestea, nu toți invitații s-au conformat. Ilie Năstase a mărturisit că îi va dărui Simonei Halep un buchet de flori și o sumă de bani.
”Mă duc şi la Simona la nuntă, cum să nu mă duc?! Nu stăm mult. Stăm câteva ore. Că avem musafiri, petrecem de ziua Ioanei şi nu ne puteam duce la nunta fetei cu toţi prietenii noştri. Simona mi-a spus să nu îi duc daruri sau bani. Dar mă duc, totuşi, cu un buchet de flori şi nişte bani. Ceva simbolic, că ea e mai bogată ca mine.
Mi-a zis Simona că are mari emoţii. I-am zis că finala de la Wimbledon a fost mai grea decât ce o aşteaptă. Atunci au contat emoţiile, acum spune ‘Da’ şi gata, a terminat. Sunt tineri, sunt împreună de doi, trei ani, cred, şi au toată viaţa înainte. De ce să ai emoţii?”, a spus Ilie Năstase pentru Fanatik.
Etichete: hagi , simona halep , popescu , nastase , casatorie , toni iuruc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...