Iniţiativa "Şah-mat coronavirusului". Preşedintele FIDE: "Pe o tablă, doi regi se înfruntă şi doar unul poate fi învingător"
19.05.2020, 15:27Au trecut mai bine de două luni de când OMS a declarat pandemie de coronavirus. Până acum, în întreaga lume au fost raportate 4.917.417 de cazuri de infectare cu COVID-19 şi 320.609 de decese provocate de noul virus. Totodată, 1.922.463 de persoane au fost declarate vindecate.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Şah-mat coronavirusului" - peste 2.000 de turnee organizate
Sub sloganul "Şah-mat coronavirusului", Federaţia internaţională de şah (FIDE) a convocat un maraton mondial de partide pe internet, timp de o lună, la care pot participa toţi iubitorii acestui sport al minţii, prin intermediul platformelor Chess24, Lichess şi Chess.com, informează Agerpres.
Peste 2.000 de turnee, conform calculelor făcute de FIDE, se vor derula neîntrerupt timp de 720 de ore, pentru a face faţă cererii uriaşe a suporterilor sportului cu 64 de pătrate, în timpul acestei perioade de izolare din cauza pandemiei de Covid-19.
Arkady Dvorkovich: "Rămâneţi în siguranţă şi jucaţi şah"
Va fi un adevărat festival al şahului, cu peste 80 de turnee pe zi, până pe 16 iunie, deschise pasionaţilor din întreaga lume, indiferent de nivelul de joc al acestora, care vor intra în cursa pentru 1.500 de premii. Cele mai mari recompense vor fi 64 de călătorii de o săptămână (una pentru fiecare pătrat al tablei de şah), pentru a asista la Olimpiada de la Moscova, de anul viitor.
"Pe o tablă, doi regi se înfruntă într-o bătălie în care doar unul poate fi învingător. Însă, în viaţa reală şahul este un joc care ne uneşte, ne face să ne simţim ca o familie, o comunitate, o planetă. Rămâneţi în siguranţă şi jucaţi şah. Sper să mă întâlnesc cu cei mai norocoşi anul viitor, la Olimpiada de la Moscova'', a declarat preşedintele FIDE, rusul Arkady Dvorkovich, cu ocazia lansării iniţiativei.
Conform calculelor organizaţiei, în timpul maratonului "Şah-mat coronavirusului", aproximativ cinci milioane de meciuri s-ar putea disputa pe principalele platforme şi pe site-ul oficial al turneului, www.checkmatecoronavirus.com.
Etichete: sah , coronavirus , covid-19 , fide
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...