Încă o tragedie în fotbalul românesc. Un fost arbitru a decedat în Afganistan
07.05.2016, 21:38Fostul arbitru român Adrian Vizireanu a decedat în Afganistan, la doar 36 de ani, în timpul unei misiuni militare, anunță FRF.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adrian Vizireanu și-a început cariera de arbitru în anul 1997 și a făcut parte din lotul pentru Liga 3 în perioada 2005-2014. A condus 80 de jocuri în al treilea eșalon și peste 250 de partide de juniori.
Alături de Vizireanu, care avea gradul de sergent, a murit și plutonierul Iulian Dumitrescu, în cadrul aceleiași misiuni de instruire a polițiștilor afgani.
Ministerul Apărării Naționale anunță că cei doi militari căzuți la datorie vor fi avansați la gardul de sublocotenent post-mortem.
”Eroii nu mor niciodată!
Cei doi militari căzuți la datorie, astăzi, vor fi avansați la gradul de sublocotenent post-mortem.
Luni, 9 mai, la ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi militari.
Cinste și onoare memoriei lor!”, se arată în comunicatul MApN.
Etichete: deces , tragedie , militari , afganistan , adrian vizireanu , arbitru mort in afganistan , post-mortem , misiune
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...