În Italia se simte deja criza economică: ”Nimeni nu zice nimic, viitorul e incert!” Antreprenorii închid tot, sportivii cer ajutor
29.03.2020, 18:57Pandemia de coronavirus are deja efecte puternice asupra întregii economii globale. Sportul reprezintă unul dintre domeniile care suferă cel mai mult din cauza crizei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cluburile au anunțat deja pierderi de miliarde de euro, în timp ce fotbaliștii s-au trezit cu salariile reduse sau chiar amenințați cu șomajul.
În Italia, țara unde există peste 92.000 de cazuri de COVID-19 și peste 10.000 de decese, criza financiară este deja o realitate. Circa 4.000 de cluburi de fotbal semi-profesioniste sunt în pericol să se desființeze.
Prim ministrul Italiei, Giuseppe Conte, a adoptat sâmbătă, 28 martie, un pachet de măsuri care să-i ajute pe localnicii loviți din plin de situația existentă. Premierul a anunțat că 4,3 miliarde de euro sunt disponibili pentru primarii care trebuie să-i ajute pe cetățenii care au nevoie. Alte 400 de milioane de euro au fost depuși într-un fond special, destinat ”oamenilor care nu au bani de cumpărături”.
Italia | Antreprenorii nu mai au bani să susțină sportul
Tot mai mulți oameni de afaceri au probleme financiare, iar cluburile din ligile inferioare suferă enorm. Majoritatea așteaptă urgent un ajutor de la Guvernul Italiei ca să supraviețuiască acestei perioade.
”Majoritatea grupărilor din Serie D sunt susținute de antreprenori locali. Aceștia au afaceri în orașele lor și își doresc ca localitățile din care provin să fie reprezentate fotbalistic”, explică un fotbalist argentinian care evoluează în Italia.
Chiar și înaintea pandemiei de COVID-19, formațiile din diviziile regionale funcționau la limită, având deja probleme financiare. ”Trebuie să fii atent și să te uiți cu ce echipă semnezi. Multe cluburi nu se țin de promisiuni”, spune un alt jucător argentinian, Gabriel Colombe (29 de ani), citat de publicația Ole.
Coronavirus în Italia | Jucătorii nu știu ce le rezervă viitorul
Colombe adaugă că la echipa sa, din orașul Corigliano Calabro (de 40.00o de locuitori), aflat în regiunea Calabria, fotbaliștii n-au primit niciun ban în luna martie. El se teme că, până când nu se va relua campionatul, nimeni nu va fi plătit.
”Proprietarii au magazine în orașe și toate sunt închise acum. Nu mai au cum să bage bani în club. Nimeni nu zice nimic. O să am o fiică în două luni și viitorul este incert”, a mai spus fotbalistul.
”Sperăm să jucăm ca să primim banii pe care îi merităm. Nu știm ce se va întâmpla cu noi. Cluburile au nevoie de ajutor de la guvern”, a încheiat jucătorul.
Potrivit lui Cosimo Sibilia, președintele forului care se ocupă de ligile inferioare din Italia, 30% dintre cluburi vor dispărea. Concret, în jur de 3.700 de entități sportive ar putea să nu mai existe din cauza pandemiei.
Etichete: italia , serie d , coronavirus , covid-19 , criza economica , giuseppe conte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...