Ilie Balaci va avea statuie la Craiova! ”Ne-am dori una ca a lui John Lennon, de pe aeroportul din Liverpool”
13.12.2019, 15:47Ilie Balaci nu va fi niciodată uitat de suflarea fotbalului din România, iar oltenii au luat hotărârea să îi facă o statuie, în complexul stadionului ”Ion Oblemenco”.
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Anunțul a fost făcut cu prilejul Galei Fotbalului Doljean „Ilie Balaci”, unde se premiază cei mai buni jucători din județ. Primarul Mihail Genoiu și Lorena Balaci au fost prezenți la eveniment.
”S-a făcut deja proiectul, aşteptăm cele mai reuşite schiţe. Noi, familia, adică eu, mama şi Liana, ne-am dori o statuie în genul celei a lui John Lennon de pe aeroportul din Liverpool.
Ne dorim o statuie vie, fără soclu, pentru ca oamenii să se poată fotografia lângă ea, să se transmită din generaţie în generaţie, iar părinţii să le poată povesti copiilor cine a fost Balaci”, a spus Lorena Balaci.
Cine a fost Ilie Balaci, idolul Craiovei
Născut pe 8 septembrie 1956, la Bistreţ, Balaci a fost supranumit "Minunea blondă" şi este omul de care se leagă marile succese ale Universităţii Craiova din anii '80.
A jucat în Divizia A 347 de partide și a marcat 84 de goluri pentru Universitatea Craiova (1973-1985), FC Olt Scornicești (1985-1986) și Dinamo (1986-1988): 76 pentru "Ştiinţa", şapte pentru FC Olt şi unul pentru Dinamo.
A adunat 69 de selecții şi a marcat de opt ori pentru naţionala României, iar în două rânduri a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România (1981 și 1982).
Etichete: ilie balaci , ilie balaci craiova , statuie ilie balaci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mesaj puternic dat de o tânăra din Ucraina, la început de 2025. Fata, care a locuit timp de trei...