Îl mai ţii minte pe Mido, primul egiptean care a impresionat Europa? De nerecunoscut: cum arată acum, deşi are doar 35 de ani
01.05.2018, 18:00Fotbalul mondial e în prezent la picioarele unui egiptean, Mo Salah, dar în urmă cu mai bine de un deceniu un alt fotbalist născut lângă "Piramide", Mido, impresiona. Ajuns la 35 de ani, atacantul a agăţat ghetele în cui de ceva timp şi a ajuns de nerecunoscut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Un talent enorm, Mido a impresionat în tricoul lui Ajax, formaţie pentru care a punctat de 21 de ori în 40 de meciuri. Marile forţe ale Europei au început să îl curteze, dar ceea ce a urmat a fost un periplu al fotbalistului pe la diferite cluburi importante, fără să impresioneze. Marseille, Roma, Tottenham sau West Ham sunt formaţiile importante trecute în CV de vârful care în 2013, când avea doar 30 de ani, a decis să se retragă.
De vină pentru faptul că nu a reuşit să confirme pe termen lung au fost accidentările, dar şi faptul că Mido avea parcă mereu câteva kilograme în plus, lucru care cântărea decisiv.
Acum, la 5 ani distanţă de la ultimul său sezon ca profesionist (pentru modesta Barnsley), Mido a ajuns de nerecunoscut. Golssip.it notează că atacantul a luat cel puţin 30 de kilograme în greutate, dovadă în acest sens o postare de pe Instagramul fostului fotbalist. Acesta a urcat o fotografie dintr-o vacanţă, unde a mers însoţit de mai mulţi prieteni. Şi foştilor coechipieri le-a fost greu să îl recunoască pe egiptean (cel care stă în picioare).
"Ai mâncat toate plăcintele, prietene? :))", a fost comentariul lui Andy van der Meyde, fostul său coleg de la Ajax.
Etichete: mido , mido egipt , mido ajax , mido gras
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...