Halep are în staff un fost fotbalist de la Rapid. Acesta e încă jucător activ
16.01.2019, 18:20Fizioterapeutul Simonei Halep, Andrei Cristofor (27 de ani), a fost fotbalist al Rapidului. Acesta a renunţat la fotbalul de performanţă, iar acum evoluează, când timpul i-o permite, în Liga a 4-a.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Andrei Ciolacu (26 de ani) a dezvăluit un fapt inedit despre unul dintre membrii staff-ului Simonei Halep. Andrei Cristofor a fost coleg cu el la Rapid. Mai mult, fizioterapeutul nu a renunţat nici acum la activitatea de fotbalist, doar că evoluează la un nivel inferior şi doar când timpul îi permite.
"Andrei Cristofor, fost jucător la Rapid, era fundaş. Încă mai joacă, dar pe la Liga 4. Trebuia să ne întâlnim când Halep a fost la Singapore. A avut multe piedici la Rapid", a spus Ciolacu la ProSport LIVE.
Staff Halep: Cum a început colaborarea cu Andrei Cristofor
Cristofor i-a fost alături româncei încă din 2013. El şi Teo Cercel au pregătit-o fizic pe constănţeancă la Roland Garros 2014, unde a jucat finala turneului parizian (pierdută în faţa Mariei Sharapova, în decisiv). Apoi, Simo a colaborat cu portughezul Carlos Miguel Sales, pentru ca din 2015 să apeleze aproape exclusiv la Cristofor.
Fizioterapeutul a mai lucrat în trecut și cu alți sportivi, printre care atacantul Rapidului Daniel Niculae, dar și cu alți jucători de tenis. Tânărul a fost angajat la Kinetic Sport&Medicine, clinică la care Halep a apelat în trecut și cu care Federația Română de Tenis are contract pentru recuperarea jucătorilor după turnee.
În cariera sa de fotbalist, Andrei Ciolacu a evoluat la Rapid, CS Otopeni, Slask, ASA Târgu Mureş, Daco-Getica şi Metaloglobus.
Etichete: andrei cristofor , cristofor rapid , halep cristofor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...