Giovanni Becali a povestit cum l-a ajutat Roman Abramovich să-și cumpere primul Rolls Royce din România
articol scris de Digi Sport23.04.2022, 12:11
Giovanni Becali (69 de ani) a rememorat un episod care l-a avut în prim plan pe actualul patron al celor de la Chelsea, oligarhul rus Roman Abramovich.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Impresarul a povestit un episod în care după transferul lui Adrian Mutu la Chelsea, Abramovich l-a ajutat să-și cumpere primul Rolls Royce din România.
Giovanni Becali și povestea primului Rolls Royce din România
Giovanni Becali este unul dintre oamenii cei mai influenți din fotbalul românesc în ultimii 20 de ani, iar mai toate transferurile jucătorilor din Liga 1 către cluburile din străinătate au fost făcute fie prin intermediul său, fie prin intermediul fratelui, Victor Becali.
Așa a fost și în cazul mutării lui Adrian Mutu de la Parma la Chelsea, realizată în 2003, când noul patron al londonezilor, Roman Abramovich, a plătit 19 milioane italienilor în schimbul atacantului.
Atunci s-a produs și momentul despre care Giovanii Becali a povestit, în care și-a cumpărat primul Rolls Royce.
"Eu vorbind bulgărește și sârbească ne-am înțeles puțin. A crezut că sunt italian, dar i-am explicat că Giovanni înseamnă Ioan. Datorită lui Abramovich mi-am luat Rolls Royce, pentru că altfel nu aș fi dat 280 de mii de dolari pe el, a fost primul din România.
După ce am semnat contractul lui Adrian Mutu i-am spus lui Roman (n.r. Abramovich) că sunt supărat pentru că vreau să îmi cumpăr un Rolls Royce, dar este prea scump.
M-am ținut de capul lui până a chemat contabilul și i-a zis să îmi dea jumătate din prețul unui Rolls, iar jumătate să pun eu…Nu știu ce este Roman (n.r. Abramovich) acum, că negociază un tratat de pace, că e oligarh, nu mai contează. Omul s-a comportat cu mine excelent și a salvat Chelsea", a spus Giovanii Becali la emisiunea Fiță cu Adiță.
Americanul Steve Ballmer, cel mai bogat patron din sport
Potrivit Forbes, Abramovich nu mai este în Top 10 cei mai bogați patroni din sportul mondial.
Averea lui Roman Abramovich a scăzut de la 15 miliarde de dolari la 6,9 miliarde de dolari, ca urmare a sancțiunilor impuse împotriva lui pentru legăturile cu Vladimir Putin și cu Rusia.
Potrivit datelor Forbes, Roman Abramovich a coborât de pe locul 12 pe locul 17 în clasamentul celor mai bogați oligarhi din Rusia.
Roman Abramovich speră să obțină aproximativ 3 miliarde de lire sterline după vânzarea clubului Chelsea Londra.
Uniunea Europeană, SUA și Canada l-au sancționat pe Roman Abramovich drept represalii față de invadarea Ucrainei de către Rusia. Pe lângă clubul Chelsea, Abramovich are o participaţie la gigantul oţelului Evraz. El deţine de asemenea o parte din societatea rusă Norilsk Nickel, specializată în exploatarea şi transformarea nichelului şi paladiului.
Conform unei analize Forbes , cei mai bogați zece patroni din sportul mondial au o avere combinată în valoare de 353 de miliarde de dolari.
Cel mai bogat patron din sport este Steve Ballmer, care deține echipa Los Angeles Clippers, din NBA. Americanul are o avere estimată la 91,4 miliarde de dolari.
Top 10 cei mai bogați patroni din sportul mondial
- Steve Ballmer (LA Clippers - 91,4 miliarde de dolari)
- Mukesh Ambani (Mumbai Indians - 90,7 miliarde de dolari)
- Francois Pinault (Rennes - 40,4 miliarde de dolari)
- Dietrich Mateschitz (New York Red Bulls, Red Bull Racing, RB Leipzig – 27,4 miliarde de dolari)
- Daniel Gilbert (Cleveland Cavaliers – 22 miliarde de dolari)
- Masayoshi Son (Fukuoka SoftBank Hawks – 21,3 miliarde de dolari)
- Steve Cohen (New York Mets – 17,4 miliarde de dolari)
- David Tepper (Carolina Panthers – 16,7 miliarde de dolari)
- Robert Pera (Memphis Grizzlies – 14,6 miliarde de dolari)
- Philip Anschutz (Los Angeles Kings, LA Galaxy – 10,9 miliarde de dolari)
Etichete: giovanni becali , masina , rolls royce
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...