Gigi Becali și Mihai Stoica scriu cărți în închisoare, pentru a-și reduce pedepsele
05.09.2014, 10:19Primii doi oameni din conducerea Stelei - patronul Gigi Becali și managerul general Mihai Stoica - au găsit o metodă ingenioasă de a-și reduce cu până la o treime pedepsele cu închisoarea pe care le execută în urma condamnărilor din dosarele în care au fost implicați.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Becali și Stoica vor publica, fiecare, câte o carte scrisă pe timpul detenției, după cum anunță Gazeta Sporturilor. Pedeapsa se poate reduce, conform legii, cu 30 de zile / volum (până la maximum 3 volume) pentru deținuții care publică o astfel de lucrare în timpul petrecut după gratii. Reducerea se poate acorda în urma unei audieri în fața unei comisii, ce poate avea loc după executarea a două treimi din pedeapsă.
Omul de afaceri va transforma experiențele trăite în pelerinajele la Muntele Athos într-o lucrare ce ar trebui să apară până la finalul anului 2014. "Muntele Athos, patria ortodoxismului" este titlul cărții care va fi publicată sub semnătura lui Gigi Becali de editura Saeculum I.O.
Analiză tehnico-tactică a lui MM Stoica
Managerul general al campioanei României din ultimii doi ani a ales ca subiect pentru cartea sa meciurile de la Campionatul Mondial din 2014, pe care le-a analizat din punct de vedere tehnico-tactic. În acest moment, potrivit sursei citate, lucrarea este gata de corectură și urmează să fie dată către tipar.
3 ani și 6 luni de închisoare cu executare este pedeapsa primită de Gigi Becali în 2013 în urma judecării dosarelor "Schimbul de terenuri cu MApN" și "Valiza". Aceeași condamnare a primit și Mihai Stoica, în "Dosarul Transferurilor", în martie 2014.
Aproximativ 5 milioane de euro le-a donat Gigi Becali, în total, călugărilor de la Muntele Athos, pentru a ridica ori renova diferite schituri și alte construcții bisericești.
Etichete: becali steaua , mm stoica steaua , becali mm stoica , becali stoica inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...