Gigi Becali, după accident: ”Cine e vinovat?”
articol scris de Digi Sport28.08.2024, 18:36
Gigi Becali (66 de ani) a fost implicat miercuri într-un accident rutier, în zona de nord a Capitalei.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Patronul FCSB-ului se afla în bolidul său Rolls-Royce, care a ieșit serios avariat, pe partea din dreapta.
Gigi Becali: ”A intrat în mine”
La câteva ore de la producerea accidentului, Gigi Becali, care nu a vrut să spună cine se afla la volan în momentul accidentului, a declarat că mașina sa circula regulamentar, moment în care un alt autoturism l-a lovit.
Cei doi șoferi implicați în accident au decis să apeleze la o constatare amiabilă.
”A intrat cineva în mine, a intrat în maşina mea. Ce mai contează dacă eram eu sau nu la volan? Contează că eram şi eu în maşină! Cine e vinovat?
Păi, dacă tu mergi liniştit, frumos, pe o bandă, iar altcineva intră în tine, atunci cine e vinovat? Am făcut amiabilă, da”, a declarat Gigi Becali, citat de sportpesurse.
Gigi Becali, la al treilea accident din ultimul an
În ultimele luni, finanțatorul campioanei României a mai fost implicat în alte două incidente rutiere. În septembrie 2023, bolidul său în valoare de aproximativ 500.000 de euro, care poate fi văzut în galeria FOTO de mai jos, a fost tamponat din spate de mașina unei tinere.
Apoi, două luni mai târziu, Becali a intrat într-un șanț pe centura Bucureștiului, la volanul Rolls Royce-ului său.
Galerie Foto
Etichete: gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...