Gigi Becali, afacere de ”sute de milioane de euro” în București! Planul gândit pentru a da lovitura
articol scris de Digi Sport16.07.2021, 08:12
Gigi Becali pregătește o afacere de anvergură pe piața imobiliarelor din București.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Patronul clubului de fotbal FCSB a dezvăluit că, alături de fiicele sale, care se vor ocupă, de fapt, de afacere, a demarat un proiect important, de ”sute de milioane de euro”, pe piața imobiliarelor din nordul Bucureștiului.
Gigi Becali, afacere de ”sute de milioane de euro” în București
”Am început proiecte imobiliare și cu prima fată, și cu a doua. După aceea, ne vom extinde foarte mult, vom face imobiliare de sute de milioane de euro”, a declarat Gigi Becali, pentru Economica.net.
Omul de afaceri a recunoscut că planul era gândit de ceva vreme, dar momentul oportun pentru a acționa faptic a fost considerat acum, datorită creșterii pieței.
”Aveam planuri și înainte, dar acum piața a crescut, e cerere mare, ofertă nu prea e și atunci, dacă tot nu e, am zis să ne apucăm să facem. Dar ei fac (n.r. fiicele Teodora și Cristina și ginerele Mihai Mincu), eu doar îi consiliez. Eu am firma Becali Imobiliare prin care se vând apartamentele, răspund în fața oamenilor că tot ce se vinde este în regulă, că nu-i păcălește nimeni”, a anunțat Gigi Becali.
Patronul de la FCSB are și o politică prin care este convins că va reuși să vândă: ”Dacă cineva dă cu 1.500 de euro metrul pătrat, eu vând cu 200 de euro mai puțin decât toți dezvoltatorii”.
Cât costă un apartament
Unul dintre proiectele aflate în planul lui Gigi Becali este deja în construcție, în Pipera. Primele două blocuri urmează, potrivit sursei citate anterior, să aibă 98 de apartamente, care să fie finalizate până în septembrie 2022, iar un an mai târziu sunt așteptate alte două blouri.
Prețul unui apartament de două camere va fi de 82.000 de euro + TVA, în timp ce pentru un apartament de trei camere în imobilul construit de Gigi Becali un doritor trebuie să achite 106.500 de euro + TVA.
Etichete: gigi becali , afaceri imobiliare , afaceri gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...