Foto Gafă uriașă! Valencia i-a urat ”la mulți ani” lui Adrian Ilie, dar ”a încurcat borcanele”
articol scris de Digi Sport21.04.2024, 18:06
Adrian Ilie a împlinit 50 de ani pe 20 aprilie și Valencia, clubul cu care a ajuns în finala UEFA Champions League, i-a urat ”la mulți ani” pe pagina oficială de Facebook.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Fostul internațional a evoluat la Valencia timp de 4 ani și jumătate (decembrie 1997 - iulie 2002), iar ”Liliecii” nu l-au uitat, dar se pare că nici nu și-l amintesc prea bine.
Valencia l-a felicitat pe Adrian Ilie, dar a folosit o fotografie cu Sabin Ilie
Gruparea iberică a postat un mesaj pentru Adrian Ilie: ”Astăzi este ziua de naștere a unui fost jucător al Valenciei... La mulți ani fericiți, Ilie”, însă a comis o gafă mare în ceea ce privește fotografiile folosite.
Într-una dintre cele două imagini apărea Sabin, fratele lui Adrian Ilie, care a fost și el în curtea Valenciei timp de jumătate de an, iulie 1998 - ianuarie 1999.
Chiar dacă au apărut imediat mai multe comentarii în care a fost semnalizată greșeala, spaniolii nu au modificat poza nici la 24 de ore după postare.
Sabin Ilie: ”Bre, nea Giovanni, uită-te ce `pușcării` joacă la Valencia”
În 2020, Giovanni Becali povestea că Sabin Ilie și Adrian Ilie i-au îndeplinit un vis, acela de a transfera doi frați la același club. Agentul a dezvăluit un episod spumos din perioada Valencia, când Sabin Ilie se plângea că Javier Farinos și Gaizka Mendieta jucau în fața sa și a fratelui său.
"L-a luat Valencia pe Sabin Ilie. Mai târziu au ajuns rezerve amândoi (n.r Adrian și Sabin Ilie). După șapte luni m-am dus la ei, la un grătar. Acasă la unul dintre ei, nu mai știu la care. Și la un moment dat zice Sabin:
Sabin Ilie: Bre, nea Giovanni...
Giovanni Becali: Ce ai, mă, Sabin?
Sabin Ilie: Uită-te ce `pușcării` joacă la Valencia, titulari, și noi nu jucăm.
Giovanni Becali: Care sunt, mă, `pușcăriile` astea, Sabine? Te rog să-mi spui.
Care credeți voi că erau pușcăriile astea? Mendieta, care s-a vândut cu 50 de milioane la Lazio, și Farinos, care a mers pe 53 de milioane la Inter! Ăștia erau ăia, cu ghilimelele de rigoare, și ei nu jucau", a spus Giovanni Becali, la Digi Sport Matinal.
Etichete: valencia , adrian ilie , sabin ilie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...