Familia suporterului omorât cere despăgubiri de 100.000 de euro! Pedeapsa cerută de procurori
24.11.2016, 14:21Trei luni au trecut de la fatidica zi de 24 august, când Adrian-Daniel Matei (18 ani), suporter al lui Dinamo, deceda la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, din București. Presupusul criminal, Alexandru Badea (25 de ani), se află de atunci în arest. Pe baza probelor adunate, procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru acesta, care este prevăzută cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Familia lui Andrei-Daniel, puternic zdruncinată de drama pe care o trăiește, a solicitat suma de 100.000 de euro, potrivit Gazetei, ca daună morală, numai că situația tânărului care a provocat tragedia este mai mult decât complicată.
Badea a rămas fără ambii părinți iar situația sa socială este destul de precară, astfel că nu prea are de unde să dea banii. Singura ”avuție” a lui Alexandru este casa în care locuiește. Reprezentanții familiei copilului nu au de gând să dea înapoi și să renunțe, astfel că legiuitorii trebuie să ia o decizie ce se anunță complicată.
Daniel Matei a fost implicat într-un conflict cu un suporter rapidist (Alexandru Badea) în timp ce se îndrepta spre casă, după derby-ul dintre Steaua și Dinamo, scor 1-1, de sâmbătă, 20 august. El a intrat ulterior în comă şi la 24 august a pierdut, din păcate, lupta cu viața.
Etichete: incidente steaua dinamo , adrian daniel matei decedat , alexandru badea pedeapsa procuratori , badea conflict matei suporteri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...