Galerie Foto Evra a plecat la Londra, iar Sandra a mai primit veşti de la el după 15 zile. Când i-a cerut divorţul. "E un şobolan"
articol scris de Digi Sport14.11.2020, 16:11
Patrice Evra (39 de ani), fostul internațional francez, continuă să rămână în atenția fanilor și după retragerea din cariera de fotbalist. Patrice s-a logodit cu o femeie cu 14 ani mai tânără.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fosta sa soţie, Sandra, a avut o reacţie dură mai ales că despărţirea s-a produs într-un mod urât. Evra a plecat într-o călătorie de afaceri şi abia după 15 zile a mai primit veşti de la el, atunci când i-a cerut divorţul, scrie AS.
Fostul jucător al celor de la Manchester United și Juventus a spus adio carierei de fotbalist anul trecut. Nu și-a mai găsit echipă din mai 2018, când a jucat ultima dată pentru West Ham în ultimele 4 luni de activitate.
Primul semn primit de soţia lui după ce Evra a plecat la Londra a fost cererea de divorţ
Retragerea din fotbal nu l-a scos pe Evra din lumina reflectoarelor. Francezul și-a anunțat logodna cu modelul Alexandra Margaux (25 de ani), la câteva luni după ce a divorțat de fosta sa soție, Sandra.
Galerie Foto
"Suntem împreună de mai bine de un an, adică de când mi-ai furat inima. A doua oară când ne-am văzut, ți-am spus că vei fi soția mea pentru tot restul vieții mele. Nu mai pot trăi fără tine, chiar și atunci când ești cu mine. Mi-ai spus că sunt nebun când ți-am cerut mâna la doar trei luni după ce ne-am întâlnit... Dar vreau ca toți bărbații să-și iubească femeile așa cum te iubesc eu.
Este incredibil, nu pot să descriu, tu ești universul meu, sufletul meu, pacea mea, mă faci să realizez că a fi slab înseamnă forță, nu slăbiciune. Mă simt mai sigur când mă ții de mână. Fericirea este o alegere! Te aleg pentru tot restul vieții mele, ciuperca mea mică", a scris Patrice Evra, alături de o fotografie cu Alexandra Margaux, cu inelul de logodnă pe deget.
Fosta soție a lui Patrice Evra, Sandra, declarații dure la adresa francezului
Sandra și Patrice au fost împreună încă de pe băncile școlii, după ce au crescut împreună în cartierul parizian Les Ulis. Cei doi s-au căsătorit în 2007, dar relația a fost presărată de mai multe infidelități ale fostului fotbalist. La începutul anului, Evra a călători la Londra în "interes de serviciu", iar soția sa nu a mai aflat vești de la el, până când acesta a depus cererea de divorț, pe 4 martie.
"Patrice Evra a devenit un șobolan. Mi-a luat mult timp să realizez cum este de fapt. Nici măcar nu a avut curajul să-mi spună el însuși", a spus Sandra, citată de AS. În plus, ea a declarat că în 2010, Evra a avut o relație cu Danielle Silvester într-un hotel din Manchester, în februarie 2013 l-a acuzat că a întreținut relații cu modelul Carla Howe și mai târziu cu Gabrielle Birley, cu care a avut doi copii extraconjugali.
Etichete: patrice evra , alexandra margaux , evra logodna , sandra evra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...