Evenimentele din Franța ar putea schimba gazda de la Euro 2016. Variantele posibile
14.11.2015, 10:49Campionatul European este programat vara viitoare în Franța, însă tragicele evenimente petrecute vineri seară la Paris ar putea duce la schimbarea țării care va găzdui Euro 2016.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Peste 120 de persoane și-au pierdut viața în urma celor 6 atentate teroriste care au avut loc aproape simultan la Paris. Numai în ultimul an, în Franța a fost zguduită în 6 rânduri de asemenea evenimente și arenele pe care ar urma să se dispute partidele de la Euro 2016 s-ar putea număra printre viitoarele ținte. Mai mult decât atât, în Franța ar urma să sosească vara viitoare și sute de mii de fani, iar siguranța acestora ar putea fi pusă în pericol.
Noel Le Great, președintele Federației Franceze de Fotbal, a recunoscut că lucrurile nu arătă deloc bine. "Eram deja foarte îngrijorați cu privire la Euro 2016. Astăzi, evident, grijile noastre sunt și mai mari" a declarat oficialul francez.
În acest moment totul depinde de UEFA și decizia pe care o va lua. Reprezentanții forului au două variante de rezervă în cazul în care vor decide să renunțe la Franța ca gazdă a turneului final programat vara viitoare. Este vorba de Anglia și Germania, țări ce dispun de infrastructura necesară pentru a găzdui fără probleme o asemenea competiție, mai ales că timpul de pregătire va fi scurt.
Niciuna dintre aceste țări nu și-a depus candidatura în 2010 pentru organizarea turneului final. Atunci, alături de Franța, au mai înaintat dosare Italia și Turcia. Niciuna dintre cele două țări nu pare în acest moment o variantă viabilă, în principiu din cauza problemelor de infrastructură.
Euro 2016, primul turneu final de Campionat European cu 24 de echipe este programat între 10 iunie și 10 iulie 2016 și ar trebui să se dispute în mod normal în Franța. Meciurile turneului la care va fi prezentă și naționala României ar trebui să se dispute în 10 orașe: Bordeaux, Toulouse, Marseille, Lens, Lille, Paris, Saint-Denis, Lyon, Saint-Etienne și Nice.
Etichete: campionatul european , euro 2016 , gazde euro 2016 , euro digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...