Video ”Balaci era acasă, cu mama lui! A căzut din picioare”. Imagini emoționante de la Craiova
21.10.2018, 12:49După mai multe ore, sicriul în care se afla corpul neînsuflețit al lui Ilie Balaci a fost scos din apartamentul fostului fotbalist pentru a fi dus la Spitalul 2, pentru autopsie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ilie Balaci a decedat în această dimineață, iar vestea a venit ca o lovitură de ciocan pentru prietenii săi din Craiova Maxima. Nicolae Ungureanu a povestit ce s-a întâmplat în această tristă dimineață.
"Din ce am auzit a făcut infarct. Am înțeles că s-a întâmplat pe la ora 9, când era acasă cu mama lui. I s-ar fi făcut rău și au chemat SMURD-ul. Până să vină salvarea a căzut din picioare! Nu știu ce Dumnezeu se întâmplă cu generația noastră, ne prăpădim prea repede. Mi-e și greu să mai vorbesc", a spus Ungureanu pentru Gazetă.
"În jurul orei 9,40, a fost anunţat apelul la 112. Imediat, la locuinţa de familie a fotbalistului s-a deplasat un echipaj cu medic de la SAJ Dolj, care a găsit victima în stop cardio-respirator. Ulterior, s-a luat decizia de a mai trimite în sprijin la caz încă un echipaj SMURD cu medic. După executarea timp de mai multe zeci de minute a manevrelor de resuscitare (conform protocolului medical), a fost declarat decesul fotbalistului", precizează ISU Dolj.
Balaci va fi dus la IML pentru a i se face autopsia, după care va fi depus la Biserica Sfântul Ilie, din Craiova. Soția lui Balaci, Dana, a sosit și ea la Craiova. Înmormântarea va avea loc miercuri.
Sorin Cârțu a plâns în direct
Sorin Cârțu a fost devastat de vestea decesului lui Ilie Balaci. Contactat de colegii de la Digi Sport Matinal, tehnicianul a început să plângă și nu a putut să spună decât câteva cuvinte despre bunul său prieten, dispărut dintre noi la 62 de ani.
”Eu sunt la București, am avut un botez. Acum câteva minute am vorbit cu prietenii noștri. Parcă suntem blestemați, nu se poate așa ceva”, a spus Cârțu, la Digi Sport Matinal.
Cine a fost Ilie Balaci
Ilie Balaci a început să joace fotbal la nouă ani, în 1965, la "piticii" Universității Craiova, şi a debutat în prima divizie la mai puţin de 17 ani (12 august 1973, Jiul Petroșani — Universitatea Craiova 1-1).
O jumătate de an mai târziu, a devenit cel mai tânăr debutant în echipa națională, la 17 ani și şase luni, într-un meci contra Franţei, de la Paris, pierdut cu 0-1, pe 23 martie 1974.
A marcat primul gol sub "tricolor" pe 6 octombrie 1976, într-un amical Cehoslovacia - România 3-2, iar în 12 mai 1982 a fost în premieră căpitanul naţionalei într-un amical Argentina - România 1-0.
Ultimul meci la echipa naţională pentru Balaci a fost şi ultimul al lui Mircea Lucescu pe banca tehnică: România - Austria 4-0, pe 10 septembrie 1986, în preliminariile Euro 1988,
A jucat în Divizia A 347 de partide și a marcat 84 de goluri pentru Universitatea Craiova (1973-1985), FC Olt Scornicești (1985-1986) și Dinamo (1986-1988): 76 pentru "Ştiinţa", şapte pentru FC Olt şi unul pentru Dinamo.
A adunat 69 de selecții şi a marcat de opt ori pentru naţionala României, iar în două rânduri a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România (1981 și 1982).
Balaci s-a accidentat în apogeul carierei, la 27 de ani, când era liderul "Craiovei Maxima" şi cel mai bun jucător român, şi a avut un final prematur de carieră, la 31 de ani, din cauza deselor accidentări.
Cea mai gravă dintre ele, care a pus punct carierei sale de fotbalist la cel mai înalt nivel, a fost provocată de fundașul Vasile Arezanov, într-un meci de campionat, jucat la Baia Mare, la 21 februarie 1984.
Din acest motiv a ratat şi Campionatul European din Franța, din 1984, deși a contribuit din plin la calificare.
Ca jucător a câştigat trei titluri cu Universitatea Craiova (1973-1974, 1979-1980 și 1980-1981), patru Cupe ale României şi a fost semifinalist al Cupei UEFA cu gruparea din Bănie, care a devenit în sezonul 1982-1983 prima echipă care ajunge în careul de aşi al unei cupe europene.
A jucat 3 988 de minute pentru naţionala României şi 22 497 de minute în Liga 1 pentru Universitatea Craiova.
Etichete: ilie balaci , a murit ilie balaci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...