El este omul care cumpără celebrul stadion Wembley, care a costat un miliard de euro
26.09.2018, 11:37Presa engleză anunță că excentricul miliardar Shahid Khan a ajuns la un acord cu FA și a va cumpăra stadionul Wembley pentru 600 de milioane de lire (aprox. 670 de milioane de euro).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform celor de la Sky Sports, negocierile durează încă din luna aprilie a acestui an, iar acum cele două părți au bătut palma. Acum propunerea trebuie aprobată oficial de către toți cei 10 membri, într-o întâlnire care va avea loc joi.
Khan s-a angajat ca Wembley să rămână "casa" naţionalei Angliei și a finalelor de cupă, cu o excepţie. În lunile septembrie şi octombrie, când Khan vrea să aducă NFL-ul în Anglia, arena va găzdui doar partide de fotbal american. Fulham, echipa din Premier League patronată de Khan va evolua în continuare pe Craven Cottage.
Al 70-lea cel mai bogat om din lume, conform Forbes, Khan are o avere de 8,7 miliarde de dolari.
Shahid Khan a anunţat în 2013 că a ajuns la un acord pentru cumpărarea clubului de fotbal Fulham de la egipteanul Mohamed Al Fayed. Tranzacţia ar fi fost, conform presei engleze, realizată pentru aproximativ 150 de milioane de lire sterline.
Posibila vânzare a stadionului Wembley a dat naştere unor reacţii dure în Anglia. Mai multe nume importante din fotbalul englez susţin că federaţia ar trebui să refuze oferta făcută de miliardarul american de origine pakistaneză Shahid Khan.
Etichete: wembley shahid khan , shahid khan , vanzare stadion wembley , shahid khan fulham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...