Eduard Novak a vorbit în maghiară la inaugurarea stadionului din Miercurea Ciuc: ”Vin din Ținutul Secuiesc”
articol scris de Digi Sport23.07.2022, 23:27
Eduard Novak (45 de ani), ministrul Sportului din România, a fost prezent la evenimentul prin care a fost inaugurat complexul sportiv de la Miercurea Ciuc, construit din bani veniți de la Budapesta.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înaintea meciului dintre selecționata U18 a Ungariei și echipa U18 a echipei din Miercurea Ciuc, ministrul a ținut un discurs în limba maghiară.
Eduard Novak a vorbit în maghiară la inaugurarea stadionului din Miercurea Ciuc
Ministrul a ținut să sublinieze că ”se bucură” că poate vorbi în ”limba maternă” și că vine din așa-zisul Ținut Secuiesc.
”Mă bucur că pot fi ministrul sportului românesc ca vorbitor de limba maghiară, că nu trebuie să renunț la limba maternă și zona de unde vin, Ținutul Secuiesc”, a spus Eduard Novak.
Primul meci disputat pe stadionul modernizat din Miercurea Ciuc ar fi trebuit să fie unul dintre Ungaria U18 și o selecționată a așa-zisului Ținut Secuiesc, doar că FRF nu l-a aprobat și așa s-a ajuns la varianta ca selecționata maghiară să joace împotriva unei echipe formate din jucătorii Csikszeredei.
Drapelul așa-zisului Ținut Secuiesc, pe gazon
Există dubii, însă, că jucătorii care au îmbrăcat tricoul Csikszeredei erau toți legitimați la club și au apărut informații potrivit cărora echipa folosită a fost, de fapt, una a așa-zisului Ținut Secuiesc.
De altfel, în fața jucătorilor care au purtat tricoul echipei din Miercurea Ciuc a apărut drapelul așa-zisului Ținut Secuiesc.
În partea cealaltă, în fața fotbaliștilor maghiar, a apărut steagul Ungariei.
La partida de la Miercurea Ciuc a fost prezent și Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, așa cum s-a întâmplat și la jocul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Olimpija Ljubljana, din Conference League.
Etichete: miercurea ciuc , eduard novak , csikszereda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...