E oficial! ”Divorțul anului” a fost confirmat: ”E dureros și dificil”. Despărțirea de 650 de milioane de dolari
articol scris de Digi Sport28.10.2022, 21:30
La aproape două luni de la primele zvonuri privind divorțul dintre Tom Brady (45 de ani) și Gisele Bundchen (42 de ani), cei doi au confirmat despărțirea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Legenda fotbalului american și modelul brazilian au transmis câte un mesaj pe rețelele sociale, prin care au anunțat că totul s-a terminat între ei și au avut doar cuvinte de laudă unul pentru celălalt.
Galerie Foto
Tom Brady și Gisele Bundchen au confirmat ”divorțul anului”: ”Ne-am îndepărtat”
Presa din SUA a numit de-a lungul timpului ruptura dintre Brady și Bundchen ”divorțul anului” sau ”despărțirea de 650 de milioane de dolari”, cu referire la averea adunată de cei doi.
”În ultimele zile, eu și soția mea am finalizat divorțul după 13 ani de căsnicie. Am luat această decizie în mod amical și cu recunoștință pentru timpul petrecut împreună. Am fost binecuvântați cu doi copii minunați. Vom fi în continuare părinții lor și ne vom asigura că vor primi iubirea și atenția pe care o merită.
Desigur, este dureros și dificil. Oricum, ne dorim tot ce e mai bun pentru celălalt și vom vedea cum vor fi scrise următoarele capitole din viețile noastre”, a scris Tom Brady, pe contul său de Instagram.
”Cu multă recunoștință pentru timpul trăit împreună, eu și Tom ne-am despărțit în condiții bune. Prioritatea mea au fost mereu și vor fi copiii pe care-i iubesc din toată inima.
Decizia de a încheia o căsnicie nu e niciodată ușoară, dar ne-am îndepărtat și, chiar dacă e greu să treci prin așa ceva, mă simt binecuvântată pentru perioada în care am fost împreună și îi doresc numai bine lui Tom”, a fost mesajul lui Gisele Bundchen.
De ce divorțul lui Tom Brady de Gisele Bundchen e numit ”despărțirea de 650 de milioane de dolari”
De-a lungul carierei de sportiv, dar și din afacerile pe care le-a dezvoltat mai târziu, Brady a adunat o avere estimată la 250 de milioane de dolari. De partea cealaltă, Gisele Bundchen este unul dintre cele mai cunoscute și bine plătite modele din lume, având în conturi aproximativ 400 de milioane de dolari, informează Marca.
Astfel, dacă despărțirea nu va fi una amiabilă, așa cum au declarat cei doi, Brady și Bundchen ar urma să se ”lupte” pentru 650 de milioane de dolari.
Etichete: gisele bundchen , tom brady , divortul anului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...