”E ca un coșmar”. Shakira a rupt tăcerea după ”cea mai neagră perioadă din viață” și a anunțat ce urmează să facă
articol scris de Digi Sport22.09.2022, 11:34
Shakira (45 de ani) a anunțat că s-a despărțit de Gerard Pique (35 de ani), la începutul lunii iunie, după 12 ani de relație.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La mai bine de trei luni și jumătate de la acel moment, Shakira a vorbit în premieră despre despărțirea de fotbalistul Barcelonei și a recunoscut că ultima perioadă a constituit ”cea mai neagră perioadă din viața” sa.
Galerie Foto
Shakira a rupt tăcerea după ”cea mai neagră perioadă din viață”
”Sunt paparazzi în fața casei mele tot timpul. Nu am unde să mă ascund împreună cu ai mei copii. Putem sta doar în casă și asta îi afectează. Probabil că este cea mai neagră perioadă din viața mea.
Uneori simt că e ca într-un coșmar din care mă voi trezi la un moment dat.
Trebuie să aștept ca această rană din pieptul meu să se vindece. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Shakira, citată de Marca.
Ce urmează pentru Shakira
Shakira a anunțat că se ”vindecă” prin muzică și că urmează să lanseze un album.
”Muzica mi-a salvat viața. Au fost zile când doar prin muzică m-am putut ridica. Am un album încheiat pe care urmează să-l lansez și sunt foarte entuziasmată. Abia aștept să împărtășesc melodiile cu oamenii care așteaptă albumul”, a anunțat Shakira.
Clara Chia Marti, noua parteneră a lui Gerard Pique
Gerard Pique s-a afișat deja în repetate rânduri cu noua sa parteneră, Clara Chia Marti, care a fost surprinsă, alături de o prietenă, recent pe străzile din Barcelona.
Tânăra a primit o serie de întrebări din partea unei jurnaliste, însă a refuzat să răspundă.
Galerie Foto
Etichete: gerard pique , shakira
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...