Dublul campion olimpic care l-a susținut pe Vladimir Putin a fost suspendat drastic
articol scris de Digi Sport22.04.2022, 11:52
Federaţia internaţională de nataţie (FINA) a anunţat că l-a suspendat pentru o perioadă de nouă luni pe înotătorul rus Evgheni Rylov, dublu campion olimpic la Tokyo, după ce acesta a participat la o adunare de susţinere a invaziei armatei ruse din Ucraina, la începutul lunii martie.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Evgheni Rylov, suspendare de 9 luni după ce l-a susținut pe Vladimir Putin
Rylov a fost sancţionat după ce a luat parte la un miting organizat la Moscova de către preşedintele rus Vladimir Putin, pe 8 martie, de susţinere a "operaţiunii militare speciale" din Ucraina, aşa cum o numesc autorităţile de la Moscova.
Înotătorul şi ceilalţi sportivi prezenţi la evenimentul respectiv au purtat pe haine simbolul "Z", utilizat de soldaţii ruşi în cadrul invaziei din Ucraina.
În vârstă de 25 ani, Evgheni Rylov a cucerit aurul în probele de 100 şi 200 m spate la Jocurile Olimpice desfăşurate în vara anului trecut în capitala Japoniei. Suspendarea dictată de FINA împotriva sa va expira la jumătatea lunii ianuarie 2023.
Într-un comunicat dat publicităţii joi, FINA a ţinut totodată să-şi "confirme poziţia" faţă de excluderea sportivilor ruşi de la Campionatele Mondiale de nataţie programate la Budapesta, între 18 iunie şi 3 iulie 2022.
De menţionat că Rîlov, care a pierdut şi contractul de sponsorizare cu firma Speedo în urma prezenţei sale la mitingul pro-Putin, a cucerit ultimele două titluri mondiale decernate la 200 m spate.
AGERPRES
Etichete: inot , suspendare , evgeny rylov , sportiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...