Dorinel Munteanu a povestit ce s-a întâmplat când cutremurul de 7,8 grade a lovit Turcia: "Sper să nu se mai repete!"
articol scris de Digi Sport06.02.2023, 11:53
Turcia a fost lovită de un cutremur de 7,8 grade pe scara Richter, în noaptea dintre duminică și luni.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Oțelul Galați se află de câteva zile în Antalya, pentru cantonamentul de iarnă, astfel că jucătorii, antrenorul și cei din staff-ul tehnic au simțit seismul devastator.
Dorinel Munteanu a reacționat după cutremurul din Turcia
După ce clubul gălățean a anunțat că toată lumea este în regulă, antrenorul principal al echipei, Dorinel Munteanu (54 de ani), a oferit o primă reacție.
"Sigur, am simţit cutremurul foarte bine. A durat în jur de vreo 40-45 de secunde. Lumea n-a intrat în panică în hotel.
Toată lumea a fost în camere, nu am simţit nicio panică. S-a simţit foarte tare. Au început să tremure toate lustrele, toate paharele de pe masă.
Sper să nu se mai repete. Chiar am simţit şi replica după vreo 10 minute, dar mult mai slabă şi mult mai scurtă decât a fost cutremurul. Din fericire, toată lumea e bine şi ne continuăm activitatea în continuare.
Azi avem un joc amical, penultimul. Sper să trecem cu bine şi să ne întoarcem acasă sănătoşi şi într-o formă bună", a declarat Munteanu, conform AS.ro.
Imaginile dezastrului: sute de morți în Turcia și Siria, după cutremurul de pe 6 februarie
Galerie Foto
Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit luni Turcia şi Siria şi a provocat sute de morţi şi răniţi, au anunţat autorităţile din ambele ţări, citate de Agerpres.
Seismul a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri. Seismul s-a produs la o adâncime de circa 18 kilometri, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Un alt seism, cu magnitudinea 6,7, a avut loc în aceeaşi regiune, aproximativ zece minute mai târziu, la ora 4:28 (1:28 GMT), la o adâncime de aproximativ 9 kilometri. Guvernul României a decis, luni, trimiterea în Turcia a unei echipe RO-USAR, personal specializat în intervenţii de salvare-căutare din cadrul IGSU.
În cadrul operaţiunilor de salvare au fost mobilizate echipe de intervenţie din toată ţara, a scris pe Twitter preşedintele Recep Tayyip Erdogan. "Sperăm că vom trece împreună peste acest dezastru cât mai curând posibil şi cu cele mai mici pagube", a scris şeful statului.
Etichete: dorinel munteanu , turcia , antalya , cutremur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...