Doi fotbaliști decedați pe teren în două zile. Tragedia i-a lovit și pe brazilieni
08.05.2016, 17:45Fotbalul a suferit o nouă lovitură tragică, la puțin mai mult de 24 de ore de la decesul dinamovistului Patrick Ekeng. Brazilianul Bernardo Ribeiro, de la Atletico Friburguense, a murit duminică dimineață în țara natală, tot după o prăbușire pe gazon în timpul unui meci.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Duminică dimineață, mijlocașul sud-american a căzut pe gazon și a fost transportat la spital, unde, ulterior, i-a fost declarat decesul. Persoanele care s-au ocupat de resuscitarea sa au spus că ar fi avut probleme cu inima, potrivit britanicilor de la The Sun.
Coincidențele nu se opresc aici. La fel ca Ekeng, Ribeiro avea tot 26 de ani și se transferase la ultimul club la începutul acestui an.
Bernardo Ribeiro petrecut 12 ani la Flamengo, unde şi-a făcut junioratul. A debutat într-un meci de seniori în Albania, la Skenderbeu, echipă împotriva căreia a jucat Dinamo Zagreb, unde evoluează și românul Alexandru Măţel, în preliminariile UCL.
A mai jucat la Newcastle Jets (Australia), IFK Mariehamn (Finlanda), după care a revenit în Brazilia, la Inter de Lages. A ajuns la Friburguense la finalul lunii ianuarie în acest an, liber de contract și semnase o înțelegere valabilă până la finalul lunii mai.
În niciunul dintre cele două cazuri nu a venit un verdict în privința cauzei morții. Lui Ekeng îi va fi efectuată autopsia luni, după ce în acest weekend nu a putut avea loc, fiindcă la Institutul Național de Medicină Legală era un singur medic, iar pentru această procedură este nevoie de doi.
Etichete: deces brazilia , tragedie brazilia , ekeng ribeiro , deces brazilia bernardo ribeiro , bernardo ribeiro deces , bernardo ribeiro death , death bernardo ribeiro , moarte bernardo ribeiro , bernardo ribeiro moarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...