"Doctorul care mi-a consultat fiica, în contact cu un pacient infectat". Fost jucător la Rapid, izolat de teama coronavirusului
27.03.2020, 20:01Nicolae Constantin a stat cu emoții mari în ultima vreme, alături de familia sa. Fostul fundaș de la Rapid sau Petrolul a povestit cum a scăpat de o posibilă infectare cu coronavirus.
![rapid old boys](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTYl/MkYxMiUyRjE1JTJGNzE5MDc4XzcxOTA3/OF9yYXBpZF9vbGRfYm95cy5qcGcmdz0x/MDYwJmg9NjM2Jmhhc2g9NTY0ZDJmNjU0ZWY0ZjY0MTk4NWU0N2ZhN2RkNGMwNDY=.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
"Povestea a început acum două săptămâni, lunea. Atunci a fost Daria la control, a intrat la doctor, a consultat-o. Eu eram pe drum spre Filiași și m-a sunat soția. Mi-a povestit că a primit un mesaj de la clinica respectivă și că ne roagă să stăm în casă, să nu ieșim, că doctorul a fost în contact cu un pacient care s-a dovedit a fi pozitiv, dar că este în stare bună. (...)
Am ajuns la Filiași și nu știam ce să fac. Eram în camera din pensiunea unde sunt cazat și m-a sunat președintele Florin Spânu să-mi spună că s-a anulat antrenamentul. Atunci s-a decis că nu se mai joacă etapa.
Mi-a zis să fac un antrenament cu băieții și apoi să le dau liber până marți. I-am spus că nu pot să fac antrenamentul și i-am explicat situația. Mă simțeam aiurea: cum era le ascund povestea, să mă întâlnesc cu ei și pe urmă să aud că au și probleme? Le-am transmis pe grupul de WhatsApp ce era de transmis, m-am urcat în mașină și-am plecat acasă", a spus Nicolae Constantin pentru Gazeta de Sud.
Fiica lui Nicolae Constantin a fost în preajma unui doctor care a luat contact cu un pacient depistat cu coronavirus
Nicolae Constantin (46 de ani), care este antrenor în Liga 3, la ACSO Filiași, a stat în carantină la domiciliu, alături de familia sa și la finalul perioadei s-a constatat că niciun membru al familiei nu era infectat.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
De menționat că fiica sa, Daria, este handbalistă la CSM Ploiești. Aceasta a trebuit să se recupereze la București după o operație la un genunchi.
"Trebuie să recunoaștem că ne-a fost teamă, au fost zile foarte tensionate. Vineri, 13 martie, s-a confirmat virusul la doctorul respectiv și au început să ne sune toți de pe la DSP și ne-au explicat ce este de făcut. Apoi au venit sâmbătă și i-au luat prima probă Dariei. Am așteptat câteva zile până au venit de au luat și celelalte două probe.
Între timp ne-a controlat poliția, jandarmii, veneau la poartă. Trebuia să ieșim toți din casă ca să ne vadă. Ideea e că nu venea niciun răspuns la teste. Într-un final ne-au spus că, dacă ar fi fost pozitive, ne-ar fi căutat imediat cei de la București. Ne-au dat o hârtie în care se scrie că putem să ieșim din curte. Am stat cu emoții, pentru că intraserăm la rândul nostru cu o grămadă de lume în contact.
Nevasta mea a apucat de s-a dus la muncă și a creat și acolo panică. Nu spun câte mesaje primea de la cei cu care ne intersectasem, să afle cum au ieșit testele. Nu e de glumă, pentru că tu poți să pari sănătos și să mergi și să îmbolnăvești o grămadă de lume", a explicat Nicolae Constantin.
Constantin a jucat la Petrolul, Rapid, Astra sau FC Brașov, iar ca antrenor, a fost chiar și secundul lui Daniel Isăilă la naționala Under 21 a României. Din decembrie 2019, fostul fundaș central antrenează ACSO Filiași, care se află pe locul 13 în Serie 4 din Liga 3.
Etichete: rapid , nicolae constantin , coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...