DIGI, în parteneriat cu Citymesh, a câștigat drepturi pentru utilizarea de frecvențe mobile în Belgia
articol scris de Digi Sport21.06.2022, 14:48
RCS & RDS S.A., prin intermediul asocierii cu Citymesh NV, parte a grupului IT Cegeka, a câștigat drepturile de utilizare a unor frecvențe din spectrul mobil, ca urmare a participării la licitația organizată de Institutul Belgian pentru Servicii Poștale și Telecomunicații („BIPT”).
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Obținerea frecvențelor mobile în Belgia face parte din strategia ambițioasă a Grupului de a-și extinde operațiunile pe piețele din Europa de Vest. Autoritatea care reglementează serviciile de telecomunicații din Belgia a oferit asocierii dintre cele două societăți, drepturile de utilizare a frecvențelor în benzile de 700 MHz, 900 MHz, 1800 MHz, 2100 MHz și 3600 MHz, ceea ce va le permite să construiască o nouă (a patra) rețea de comunicații mobile. Prețul total pe care părțile îl vor plăti este de 114.330 milioane EUR, sumă ce va fi achitată pe parcursul perioadei de utilizare a drepturilor de frecvență.
DIGI, în parteneriat cu Citymesh, a câștigat drepturi pentru utilizarea de frecvențe mobile în Belgia
„După România, Spania, Italia și Portugalia (piață în care am câștigat spectru de frecvențe pentru un nou intrat în 2021), suntem încântați să începem pregătirea pentru construirea de rețele de nouă generație și pentru oferirea de servicii pentru clienții rezidențiali din Belgia. Mai multe detalii vor fi anunțate mai târziu, în cursul acestui an. Suntem încrezători că, în curând, vom dezvolta rețele și servicii de cea mai înaltă calitate, la prețuri accesibile", a transmis Valentin Popoviciu, vicepreședinte DIGI.
Drepturile de utilizare vor fi atribuite definitiv printr-o decizie care va fi luată de către BIPT în perioada următoare. Intrarea DIGI pe piața din Belgia, în parteneriat cu Citymesh, va impulsiona concurența dintre operatori și va influența pozitiv diversitatea de comunicații, conținut și servicii suplimentare, de care consumatorii belgieni vor beneficia în mod direct.
Operatorul român a dovedit, de-a lungul anilor, că deține experiența și know-how-ul necesare construirii și operării de rețele de telecomunicații de calitate și care utilizează cele mai noi tehnologii, în raport cu specificul și particularitățile fiecărei piețe, la prețuri accesibile tuturor categoriilor de consumatori.
Etichete: digi , citymesh , frecvente mobile belgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...