Detalii picante din relația lui Borcea cu judecătoarea Terceanu! Traseul banilor și sumele exacte
10.02.2016, 22:25Judecătoarea Geanina Terceanu a făcut o mărturisire incredibilă în faţa instanţei, în legătură cu modul în care a primit bani de la Cristi Borcea, susţinând că suma de 10.000 de euro acceptată de la fostul director executiv al lui Dinamo a fost considerată un cadou, nu mită pentru a-i achita în primă instanţă, pe acesta şi pe fraţii Becali în Dosarul Transferurilor.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"După ce am ajuns acasă, am văzut că în geantă Borcea îmi lăsase o sumă de bani, din câte îmi amintesc, 10.000 de euro, în euro. Nu am purtat vreo discuţie ulterioară despre această sumă de bani nici cu George Iorgovan (avocatul lui Borcea - n.red.), nici cu Cristian Borcea", a spus Terceanu în faţa instanţei, conform Adevarul.
"Percepţia mea a fost însă că această sumă de bani nu-mi fusese dată în legătură cu dosarul pe care-l judecam, ci ca urmare a faptului că eu şi domnul Borcea ne plăcuserăm reciproc, el dorind să ne mai vedem şi ulterior, context în care eu am apreciat că el a intenţionat să-mi facă un cadou.
Cu ocazia vizitei făcute acasă la Cristian Borcea, eu i-am lăsat un număr de telefon, iar el m-a mai sunat ulterior cerându-mi să ne vedem, însă eu am tot amânat, iar o altă întâlnire cu domnul Borcea nu a mai avut loc", a adăugat judecătoarea.
Potrivit sursei citate, ntermediar a fost Manole Teodoris, care i-a oferit o sumă de bani, "subînțelegându-se că voi încerca să îl ajut cu ocazia judecării dosarului".
În primăvara anului 2009, Geanina Terceanu a fost acasă la frații Becali. "Mi-au sugerat să le aplic o pedeapsă cu suspendare sau să îi achit, eu zicându-le că nu le promit nimic, întrucât dosarul era foarte voluminos", a precizat Geanina Terceanu.
Ulterior, a primit 40.000 de euro din partea lui Manole Teodoris. Fiica acestuia, Gabriela, a fost și cea care i-a adus în alte două rânduri plicuri cu bani din partea celor doi impresari.
"Eu nu am numărat banii, convingerea mea fiind ca sunt 100.000 euro", a declarat judecătoarea, care a mai precizat: "Mi-a spus (n.r. Gabriela Manole) că frații Becali sunt mulțumiți și doresc să îmi mai dea o sumă de bani. Gabriela mi-a spus că din această sumă își va opri și ea o parte, fără să-mi spună cât. Cert este că mie mi-a mai dat suma de 20.000 euro".
Borcea și frații Becali se află în continuare după gratii, ispășind pedepsele primite în Dosarul Transferurilor. Geanina Terceanu (fostă Teodorovici) se află în arest la domiciliu, cercetată în actualul caz, sub acuzația că ar fi luat 220.000 de euro din partea celor 3, pentru a le da o decizie favorabilă tuturor celor implicați în Dosarul Transferurilor.
Judecătoarea riscă o pedeapsă între 5 și 10 ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată de luare de mită. Cristian Borcea, Ioan și Victor Becali riscă să primeasă până la 5 ani de închisoare pentru dare de mită, însă în cazul lor noua pedeapsă va fi contopită cu vechile condamnări.
Etichete: borcea , dosarul transferurilor , fratii becali , terceanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...